Plîngere către Ministerul Educației și Cercetării, sesizare înaintată membrilor comisiei de învățămînt din cadrul Camerei Deputaților, precum și o adresă destinată prefectului județului. Cam astea sînt demersurile pe care le-a făcut pînă acum profesorul Costel Grigoroiu, candidatul la postul de director al Școlii „Constantin Platon”, a cărui contestație a fost respinsă în urmă cu cîteva zile de comisia de specialitate constituită în acest sens pe lîngă Inspectoratul Școlar Județean (ISJ). Acțiunile profesorului Grigoroiu nu se vor opri, însă, aici. Dascălul băcăuan intenționează să înainteze Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bacău o plîngere penală împotriva ISJ Bacău, instituție pe care o acuză de părtinire și lipsă de obiectivitate în analiza dosarelor candidaților care s-au înscris la concursul pentru posturile de director. Mai exact, dascălul băcăuan spune că, deși în urma concursului, atît el cît și contracandidatul său au avut același număr de puncte, după analiza contestațiilor, punctajul său a fost scăzut, în mod inexplicabil, de la 105 la 101 puncte, în vreme ce contracandidatul său a urcat, de la 105 puncte, la 112,5.
Metodologia de concurs, complet ignorată
în opinia profesorului Grigoroiu, reanalizarea celor două dosare a fost, oricum, împotriva regulamentului. „Este drept că am depus, după concurs, contestație. însă solicitarea mea nu se referea decît strict la aplicarea metodologiei de organizare a concursului. Se precizează aici, cît se poate de clar că, în caz de egalitate, este declarat cîștigător candidatul care a obținut cel mai bun rezultat la concursul direct. în ceea ce mă privește, eu am avut aici cu șapte puncte mai mult decît contracandidatul meu. în plus, analiza dosarului meu nu a fost făcută corect. Am absolvit în această primăvară un program de master în care am parcurs și un modul de management în comunicare. Diploma și foaia matricolă nu vor fi eliberate, însă, decît în cursul anului viitor, motiv pentru care mi-am atașat la dosar o adeverință de absolvire eliberată de Universitate în care se făcea și precizarea modulului de management urmat. Deși era perfect legală, respectiva adeverință nu mi-a fost luată în calcul”, mai amintește Costel Grigoroiu.
Și jocurile politice sînt luate în calcul
Profesorul Gheorghe Manole Chiriac, liderul Federației Sindicatelor Libere din învățămînt (FSLI) filiala Bacău și unul din membrii comisiei de examen, spune, însă, că, după analiza contestațiilor depuse de cei doi candidați, s-a ajuns la concluzia că membrii comisiei au făcut ceva greșeli în evaluarea lucrărilor. „Este o greșeală pe care ne-am asumat-o. Au fost cîteva răspunsuri care nu au fost luate, inițial, în calcul”, adaugă liderul FSLI Bacău. La rîndul său, inspectorul școlar general adjunct Brîndușa Popescu, șeful comisiei de examinare a candidaților, spune că este posibil ca, după o nouă analiză a dosarelor, o parte din candidați să primească puncte în plus, iar alții să fie depunctați. „E dreptul fiecărui candidat să facă o astfel de contestație”, a precizat Brîndușa Popescu. Și în aceste condiții, este, totuși, de remarcat diferența destul de mare dintre punctajul pe care l-au avut, inițial, cei doi candidați și situația existentă după contestații. în opinia profesorului Grigoroiu, una dintre explicațiile rezultatelor concursului pentru ocuparea fotoliul de director al Școlii „Constantin Platon” ar putea fi și aceea că Mircea Bostan, contracandidatul său, este, de cîțiva ani buni, membru al Partidului Național Liberal. „E vizibil că așa au fost jocurile. Chiar dacă ar fi să cîștig acum și să îmi pot recupera postul, oricum nu-l mai vreau. Singurul lucru pe care îl doresc este ca adevărul să iasă, totuși, la lumină”, spune, categoric, Costel Grigoroiu. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.