Istoria romanțată

Unde făceau baie băcăuanii?

Primele băi particulare și publice pe teritoriul României au împlinit 2000 de ani, după cum o atestă descoperirile de la Tomis, Callatis și Histria. Dacii se pare că apreciau și ei calitățile băilor. Dar de la ei și pînă în secolul XV nu prea ne-au rămas mărturii despre existența unor băi. Știm, însă, că în palate, dar și în casele boierești, metoda de spălare era extrem de simplă: se folosea „balia” sau „putina”.
Prima relatare despre băi în Moldova o datorăm călătorului Paul de Alep, care a scris despre „feredeele” de la Curțile din Vaslui, folosite de Ștefan, dar și de Vasile Lupu.
în Țara Românească un hrisov din 1626 menționa în București „baia cea mare” zidită de Mircea Turcitul (1577-1583). Domnitorul Petru Cercel (1583-1585) adora baia. La palatul său din Tîrgoviște adusese pentru baie „apă de la un izvor depărtat de oraș cu nu mai puțin de patru mile, trecînd-o pe sub pămînt prin niște jgheaburi groase din lemn de brad”.
La Iași, „o baie ridicată de Vasile-Vodă era după modelul băilor turcești, cu cupole, marmură din belșug și camere frumoase”. Tot el mai zidise „în palatul său, pe lîngă casa doamnei, încă o baie foarte îngrijită pentru folosința ei și a lui, cu marmură din belșug și cu bazine”. Mai mult, pe malurile unui lac din fața reședinței domnești „Lupul clădise o astfel de baie încît în toată Europa nu exista o baie atît de strălucitoare ca aceasta”. Și Constantin Brâncoveanu dădea multă atenție băilor, așa cum o arată „Condica visteriei de venituri și cheltuieli de la leatul 7203-7212” pentru meșteri armeni și marmură.
Prin secolul al XVIII-lea băile publice au devenit o modă. Crește numărul băieșilor în așa măsură încît aceștia se organizează în frății și apoi în bresle. Băile foloseau sistemul oriental și de aceea erau numite și „băi turcești”: „…din apa unui rîu se abătea un șuvoi care, printr-un jgheab, intra într-un rezervor și de aici în altul, de obicei de aramă. Aburii încingeau niște plăci mari de piatră pe care se așezau vizitatorii”. Tot felul de servicii te îmbiau să intri în baie: „se oferea dulceață sau șerbet, cu apă rece la gheață, sau tihna de a trage fum cu ciubucul”. Radu Golescu își instalează o modernă baie la conacul său din Golești, baie care există și…azi!
Francezul Lagarde obține în 1825, cu greu, aprobarea de a instala la București „băi de tip apusean” în „…zece odăi cu căzi și șurupuri pentru apă caldă și rece”. Curînd sînt menționate băi „românești”, „nemțești” și „rusești”. în 1840 Ion Vertemberg cumpăra grădina „Izvor” și deschidea băi „…cu una deosebită, închisă pentru femei”. Un an mai tîrziu negustorul Costache deschide un loc „unde băile se fac cu vestita apă de la Filrăstrău, fiind acolo și un bufet cu dulciuri și înghețate de cel mai bun gust”.
După 1900 încep să apară, în casele boierești, băile de apartament cu apă curgătoare.
Unde erau băile Bacăului?
Vara îmbăiatul era fără probleme în urbea băcăuană, unde se întîlneau Bistrița cu Siretul, iar Negelul îl înconjura. „Vara, scria C. Radu, se făcea din cînd în cînd bae de aburi, în schimb de la jumătatea lui Mai pînă la jumătatea lui August, malurile Bistriței cît curge pe lîngă oraș, erau ticsite de grămezi de haine, ear în apă șerpuea lumea goală cu sutele”. Situația se îmbunătățește pe la 1890, „cînd îi veni în gînd țăranului Gh.Coșarcă să facă pe o gîrlă vro 10 coline de scînduri închise, unde venea lumea și mai cu samă femeile care nu puteau să se deie în vileag, în aer liber, la privirile unor ochi… căutători și lacomi!” La 1850 în Bacău „se afla un singur feredeu” (baie), „pe lîngă Școala domnească”. Era „…un soiu de feredeu sălbatic”: o boltă de piatră în pămînt, cu un cuptor mare la dreapta și vro 3 rînduri de laviți, una mai nantă decît alta, pe care se așezau oamenii pentru aburi și pe care mișunau gîndacii roșii „gîndaci rusești”, cum îi ziceau unii. Apoi, „în față erau două odăi mai sus rădicate de cît bolta, unde erau așezate căzi pentru acei ce făceau bae în cadă”. Deși era „la centru”, „o murdărie statornică era întotdeauna, căci pe la 1868-1869 adesea ori era închis cîte o săptămînă din cauza murdăriei”. Aflăm că „Bae nu se făcea în toate zilele. Cînd se făcea se aducea la cunoștința orășenilor, printr-un om care avea în mînă un par legat la vîrf cu un șumuiog de pae și cîteva cîrpe și care mergînd pe stradă striga cît îl ținea gura: „Buduran!” în 1874 exista un feredeu pe strada „Lecca”, aceasta era „o casă cu 2 rînduri, mai bine alcătuită pentru bae și la început mai curat. Apoi, după vro cîțiva ani și-a dat și aici în… petic”. Abia în 1894 se zidi „…o bae după cerințele timpului”. Costache Radu scria: „Această bae are totul ce se cere: cabine cu căzi bune și de marmură, aburi și de piatră și de apă, dușuri sistematice și bazin cu apă rece”. Pe malul Negelului s-a mai făcut o „…bae, pentru oamenii mai de jos și nevoiași”. Era minunat, dar – arăta cronicarul – „numai dacă și aceste nu-și vor da în petic”. (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!