Istoria romanțată

Părintele „Smîntînă” la Bacău și Slănic Moldova

în anul următor, 1885 (Ion Creangă – n.a.) cere tot de la „Epitropia Spiridoniei” din nou bilet gratuit pentru Slănic pentru luna iulie. Primăvara lui 1885 fusese capricioasă și lui Creangă îi făcuse mult rău: în aprilie „călduri mari premature, cu secetă”, în „Mai șu Iunie ploua, cădea grindina și trăsni”. Bojdeuca din Țicău nu mai putea ține piept puhoaielor. La toate acestea se mai adăuga și oboseala celor „treizeci de ore pe săptămînă cu școala pentru care trebuia să facă patru drumuri pe zi prin ploaie și noroiu”. „Vîrsnic și greoi”, pleca în compania unui fost elev N.A.Bogdan, cu trenul spre Bacău. Era vesel și spunea o mulțime de snoave, „spre oroarea unor cocoane din vagon”. Vizită din nou Bacăul, iar seara ajunse în Tg.Ocna. După un prînz pantagruelic la birtul gării, spre marea uimire a lui N.A.Bogdan, merseră cu trăsura la o altă crîșmă unde „ceru unei fete o cofă de apă pe care o înapoiase aproape goală”.
„- Hehei băiete dragă! spuse el, așa mănîncă și bea românul adevărat cel născut și crescut la coarnele plugului. Nu ca firlifusii de pe la tîrguri, crescuți în bumbac, cari numai parcă tot bumbac mănîncă și bumbac se trezesc într-o zi în loc de carne și oase”.
Programul lui Creangă la Slănic? Se scula „de la trei dimineața” și „bea apă minerală de la izvor”, apoi face plimbări, plăcîndu-i „aerul de munte care-i amintea de Valea Bistriței, de Broșteni, de gazda cu capra rîioasă”… Uneori „parcurgînd încetinel, apostolește pe lîngă stabilimentul băilor calde – scria N.A. Bogdan – începurăm a ne urca mereu, cînd pe malul drept, cînd pe cel stîng, al rîulețului Slănic, trecînd la fiecare cinci-șase minute cîte un pod sau poduleț, cîte un muncel sau cîte o serie de stînci dărîmate”. Ajung chiar „spre graniță” unde se zăresc „o turlă mică de bisericuță ardeleană” și „pichetul dorobanților”. Trece peste „apa clocotitoare făcînd echilibristică pe punte’ngustă, alcătuită din trei scînduri putrede”. Se pare că „una s-a rupt sub pașii grei ai povestitorului”. în celelalte zile avea o „poftă nebună de vorbă și veselie”. Cîteodată, se ducea la „capătul satului, la mulsul caprelor, să bea lapte”.
Vesel, spunea „povești, snoave, la masă sau pe drum”, sau „stînd sub un fag”. Slănicul era „plin de învățătorime și profesorime, care se ‘nțelege, înconjurau pe povestitor cu respect și simpatie”. Cei douăzeci și opt de membri ai corpului didactic au ținut morțiș să se fotografieze cu el. Creangă se lăsa fotografiat, „cuminte, liniștit, cu mîinile pe genunchi”. Cei tineri doreau și ei fotografii. âi fotografia un fotograf ambulant care le făcea „poze pe tinichea”. La plată, însă, Creangă „institutorul econom se dădu înapoi căci zise că mai bine decît să se vadă lat pe tinichea preferă să dea francul pe ceva de mîncare”. Seara făcea „băi calde într-o cadă de zinc” și bea apă minerală „de la alt izvor”. Nu slăbește, așa cum ar fi dorit doctorul. Dimpotrivă, „stimulat de aerul rece și de băi mănîncă cu o poftă sporită”.
în cronica „Băile de la Slănic”, din 16 iulie 1885, N.A.Bogdan scria: „Cît despre chipul cum ne urmam cura, am scris încă de pe atunci într-o corespondență din ziarul „Liberalul”, următoarele rînduri, în care Creangă e denumit sub porecla de „Părintele Smântînă”, de care de-altmintrele nu se supăra de loc: „Eu și cu Părintele Smântînă avurăm fericirea de a ni se recomanda același număr al izvorului (nr.2) și ni se dete chiar aceeași cabină. Diferența nu era alta, decît că „părintele” făcea baie într-o cadă de zinc, și eu în una de lemn.
Vroiți să știți, iubiți cetitori, și boalele noastre? Nu vă temeți, nu vă voi spune nimic ce ar putea să vă pricinuiască dezgust. Eu pătimesc de boala țârilor afumați; cîntăresc vro 60 de kilograme cu straie și cortel. D-l doctor m-a asigurat că urmînd băile cu stăruință voi cîștiga în greutate pînă pe la 80 de kilograme în vro două-trei săptămîni.
Părintele smântînă pătimește de boala… moronilor proaspeți. Cîntărește vro 105-110 kilograme (cîntarul pîrîie sub sfinția sa), fără cortel și fără pălărie… (la o înălțime de 1,91 metri!!!). D-l doctor „l-a asigurat” că urmînd cu stăruință băile, în curs de vro două săptămîni, va scădea greutatea sa pînă pe la 80 de kilograme.
Cu această credință asiguratoare, luată de la omul științei, eu și Părintele Smântînă urmăm înainte băile de apă minerală nr.2, în cabina nr.7″.
Despre rezultat… cînd am revenit la Iași, ne-am cîntărit, și ce-i dreptul, eu trăgeam… 55 kilograme, iar Creangă 115.
Trecerea marelui povestitor pe meleagurile băcăuane n-a fost uitată. Băcăuanii îi vor ridica trei busturi: la Slănic Moldova în 1960, și la Bacău în 1964 și 1990, opere ale sculptorilor Vasile Aciobăniței și Dumitru Gărea. O stradă din Bacău va purta numele ilustrului povestitor. (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!