ISTORIA ROMANȚATĂ Povestea Miței biciclista

E o minunată zi de 14 mai 1898. Căldura a trecut de 20 linii peste zero grade. Sprinten, la cei 23 de ani ai săi, ziaristul George Ranetti se îndreaptă spre grădina „Cișmigiu”. E un loc unde se pot afla multe, dar și unde se poate bea o bere rece, în liniște. Dădu însă „bot în bot” cu caricaturistul Constantin Jiquidi. Se așezară la o masă, așteptînd „garsonul” să ia comanda. Deodată, Ranetti rămase fără grai, de parcă ar fi văzut pe Necuratul:

– Costică, vezi și tu ce văd și eu pe alee?

– A, da! E Mița. Parcă tu n-o știi?

– De știut o știu, dar s-o văd călare pe bicicletă, n-am crezut. E prea de tot! Nu-i fată serioasă. Ai mai văzut tu pînă acuma vreo femeie din București pe bicicletă? Asta face neamul femeiesc de rîs!

Mița Mihăiescu? Era o adevărată frumusețe a Capitalei. Își pierduseră capul după ea personaje mari ale culturii românești, printre care pictorul N. Grigorescu, trecut de 50 de ani, și chiar viitorul rege Ferdinand. Ba, mai mult, regele Manuel al Portugaliei o ceruse în căsătorie. Ea, însă, l-a refuzat. Îl iubea la nebunie pe doctorul Minovici. Ranetti rîvnea, și el, la fructul mult oprit. Și pentru că „strugurii erau cam acri”, s-a hotărît să se răzbune.

La sfîrșit de secol XIX bicicleta era încă o curiozitate. De neînchipuit, pentru concepția acelor ani era și o femeie pe bicicletă. Un singur articol i-a trebuit s-o facă praf pe domnișoara Mihăiescu: „Mița Biciclista”. În cîteva zile devenise subiect de discuție în tot Bucureștiul. Un reporter al timpului i-a înregistrat indignarea Miței Mihăiescu:

– „Știi cine m-a botezat Mița Biciclista? Porcul de Ranetti, care se lua de toată lumea, nu l-ar mai răbda pămîntul!”

Prima bicicletă la Bacău, cu roată mare, „Lang”, era a fiului comandantului de pompieri și ar fi apărut, după cum își amintea dr. A. Vraști, prin anii 1905-1906, biciclistul făcînd o cursă de la bariera fabricii „Letea” pînă la Palatul Administrativ, „venind să-l vadă tot orașul”. Deși vestea despre „Mița Biciclista” ajunsese și la urechile băcăuanilor, acestea nu s-au sfiit să încalece o bicicletă. O biciclistă purta o rochie lungă care, evident, o incomoda la pedalat, și „o bluză albă cu mănuși largi și o șapcă complicată, cu cerculețe și pene”.

Pentru început, cele mai multe biciclete sînt de proveniență germană, mărcile „Nauman”, „Durkap”, „Brenabar”, „Mifa”, „Goricke”. Între cele două războaie, piața băcăuană e inundată de mărcile franceze: „La Francaise”, „Diamant”, „Automata”, „I. B. Laurent”, „Peugeot”, „Alcyon”. Prin anii ’60 își fac apariția celebrele biciclete „Carpați”. Erau așa de rare și acestea, încît purtau număr de înmatriculare.

Mai tîrziu vor fi folosite, pe scară largă, bicicletele speciale pentru femei. Cît despre „Mița Biciclista”, ea rămîne doar o amintire la care azi zîmbim cu înțelegere. (Eugen ȘENDREA)