Istorii cu zîmbete

A venit iarna!…

• Unde ne sunt zăpezile de odinioară…?!

Vă mai amintiți de poezia „Iarna” a lui Vasile Alecsandri?: „Tot e alb pe cîmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,/ Ca fantasme albe plopii înșirați se pierd în zare, / Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum, / Se văd satele pierdute sub clăbucii albi de fum”.
Pe timpul iernii stăteau străbunicii noștri doar în jurul sobelor? Nici gînd! Se bucurau de căderea „ninsorii dense și liniștite ca una din voluptățile epocii”. Una dintre plăcerile lor era plimbatul cu sania. „De cum se așeza zăpada în straturi groase și se făcea pîrtie, scria pe la 1894 gazetarul Constantin Bacalbașa, apăreau săniile cu sutele. Nici o birjă nu mai circula și nici o trăsură particulară. Pe lîngă numeroasele sănii birjărești, erau multe sănii particulare, toate luxoase, cu mari rețele acoperind caii, cu șiruri dese de clopoței care atîrnau greu de gîtul lor și umpleau văzduhul cu zăngănitul. Un lucru care a dispărut complet din acel timp este acest sunet al clopoțeilor ce se auzea iarna răsunînd din toate părțile. Pitorescul valptrapului și al muzicii clopoțeilor îl regretăm noi, care l-am ascultat”.
La Iași, pe „Cîmpul lui Marte”, un tînăr doar de 18 ani privește încîntat o întrecere de sănii pe la 1850: „Dandy-ul cu mănuși galbene, cu un guler englezesc, cu ciubote de glanț, în ciuda frigului cu țigara în gură, mînînd el singur, în picioare, sania ca să-și arate mai bine talia elegantă frumoasei doamne după care oftează”;
un desen din albumul „Skizzen aus den Danau Furstenthumern”, editat în 1856, înfățișînd o întrecere teribilă de sănii. Dar știți cine forma echipajul? De necrezut: două femei!
Ce făceau băcăuanii noștri? „Boierii se adunau la sindrofii pentru a juca „Sfichiu” și „Stos”, iar cucoanele – „Gajuri”. Teapa negustorilor se adunau să joace „Calul alb” și „De-a împăratul”… Nu stăteau în casă nici în ruptul capului atunci cînd vremea era bună. Slugile boierești puneau caii la sănii și într-o veselie și în clinchetul clopoțeilor se „aruncau” pînă la dealul „Călugărei”. Aici avea loc „o bătălie” cu zăpadă, după care se revenea, cu obrajii îmbujorați, la căldura unor bușteni care se prăbușeau în jar. Din pivnițe se scoteau, cu vadra, vin rubiniu sau rachiu. Slănina cu usturoi te făcea să uiți numărul paharelor… Nebunia era mai mare în timpul sărbătorilor de iarnă. „Starea de lucruri, scria C. Radu, le convenea, căci le mergea bine cu ea”. Băcăuanii au iubit iarna, cu distracțiile ei, între cele două războaie mondiale, și chiar după 1944. Birjarii băcăuani au folosit săniile pentru o plimbare spre dealul Călugării, pînă în 1970. S-a încercat, prin 1980, „o revenire” a curselor de sănii. De atunci nu s-a mai întîmplat nimic! Dar acum? Ce-ați zice de o plimbare cu sania cu zurgălăi în această iarnă? Fiindcă tocmai s-a anunțat prima ninsoare… (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!