Istorii cu zîmbete

Administrator

Faraoni… autohtoni!

• din vremea țiganilor robi

Imediat ce s-au așezat în Moldova, țiganii au fost transformați în robi. Munca, dar și inteligența lor erau o veritabilă sursă de venit. Au fost împărțiți, dacă nu chiar frățește, între domnie, mînăstiri și curțile boierilor. Erau numiți harapi sau faraoni. După meserie, se împărțeau în rudari, băieși sau aurari, ursari, lingurari, lăieși. Cei care erau stabili în așezări purtau denumirea de vătrași și slobozi.
Sălașele țiganilor robi aveau în fruntea lor un cneaz, jude sau un vătaf. La 8 iulie 1428 mănăstirea Bistrița avea 31 sălașe de țigani. în „Curtea de pe Siret”, Mihul – mare logofăt, deținea – la 25 ianuarie 1446, nu mai puțin de 6 sălașe țigănești. Robii țigănești sînt la mare căutare, avînd în vedere că după campania din 1471, în Țara Românească, Ștefan cel Mare aduce nu mai puțin de 17.000 de sălașe! Prin secolul XVII doar 58 de boieri aveau în stăpînire 696 de sălașe.
Și la început de secol XIX soarta țiganilor era aceea de robi. Erau considerați ca o marfă. Iată ce consemna un document din 17 februarie 1818: „âmpărțeala țiganilor ce-am făcut-o între noi frații: medelnicer Stavarache Tăutul, Vasile Tăutul, Ioan Tăutul, Zmaragda, Mărioara, Ilinca și Safta. 1818, februarie 17. Fiindcă, după numărul sufletelor țiganilor părintești, afară de Toader țiganul cu fimeia lui Fodora și un băet a lor Gheorghi, ce-i bolnav de epilepsie, și Ioana – fimei bătrână, care, pentru bătrânețele lor cu primire tuturor s-a ertat, să vine fiiștecărue frați câte trii suflete. Deci, sora Zmaragda și-a primit țiganii încă mai înainte, și pentru aceia nici țiganii acie nu s-au pus în înpărțală, nici dumniei n-au încăput încă între împărțitori. Sora Marioara iarăș asămine s-au fost luat țiganii, trii suflete: Sanda, Ion Ungurianu și Căsandra. Dar acum au pus în mijloc pe Ion Ungurianu cu fimeia lui Casandra și o copilă a lor, Catrina, pentru ca să ia dintre țiganii casii în locul lor, trii la număr. (Urmează împărțeala…). Aceasta este împărțala care cu voința și primire tuturor, au făcut-o între noi toți frații. Deci, volnic este de astăz înnainte fiiștecare frate a-ș trage țiganii într-a sa stăpâniri. Iar țiganii surorii Ilincăi vor rămâne supt epitropie fratelui Ioan, fără a pute sora Ilinca a-i trage la sine. însă și sora Ilinca își va tragi de la dânșii câte cinci lei de fiștecari suflet pe tot anul, dajdie lor. Fratile Ioan, însă, le va purta de grijă cu a sa cheltuială, pentru toati cele trebuincioasă lor. Și pentru aceia îl va ave supt a sa stăpânire totdiauna. Fratele Ioan are voe a mărita pe Paraschiva, fata Voinii, cu țiganul ce va putea găsâ cu a sa cheltuială, și rodul ce vor face ei se va împărți în doi cu sora Ilinca. Deci, înmulțindu-să numărul sufletelor părții surorii Ilinca, se va înmulți și dajdie ce va tragi, câte cinci lei de tot sufletul, și asămine scăzând numărul, va scăde și dajdia sa, căci țiganii ce vor muri din parte surorii Ilincăi vor împuțina numărul numai a țiganilor ei”.

Stăvărachi Tăutul medelnicer,
Vasile Tăutul…

Și iată situația țiganilor robi la Bacău din prima jumătate a secolului XIX. Povestește un martor ocular, Costache Radu: „Eram de 8 ani și trebuia să trec când mă duceam la școală, printr-un loc neîngrădit. într-una din zile, trecând prin acel loc văd viind în fața mea, un om negru la față și cu coarne de fer, prinse de un cerc de fer împrejurul capului. M-am speriat și m-am întors fuga acasă. Tată-meu văzându-mă spăriat, m-a întrebat că ce am pățit, eu i-am spus ce am văzut. Tatăl meu îmi zise să nu-mi fie frică că acela e țigan rob, făcându-mă să înțeleg ce e un rob; și dacă i-a pus coarne așa fac mai cu samă boeroaicile, când robii le strică vreo oală sau sunt leneși. Erau și boeri, care țineau bine pe robii lui și nu-i chinuia. Dezrobindu-se țiganii sub Domnul Grigore Ghica, mai toți s-au dus pe la sate, și mai cu samă pe la moșiile unde erau Egumeni greci. Cu vreo 18 ani în urmă, găseai la Mănăstirea Cașinului bucătari buni și sofragii. Ear la 1864, țiganii cari aveau case cu zece prăjini, au fost și ei împroprietăriți, plătind un galbăn pentru totdeauna…” (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.