Italienii au venit să își apere afacerile din Bacău

Administrator

Scandalul chinezoaicelor i-a adus pe reprezentanții Ambasadei Italiei în România la Bacău. Ieri, Luigi Bodo, viceconsul onorific, și Siro Peppeloni, atașat economic al Ambasadei, au purtat discuții cu subprefectul Neculai Olaru și cu Angela Bogea, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău. „Interesul principal al acestei vizite a fost în legătură cu Sonoma, investiție italiană, și impactul scandalului chinezoaicelor asupra acestei firme. Au vrut să știe dacă Sonoma și Wear Company respectă legislația muncii din țara noastră, în privința contractelor de muncă individuale, colective, condițiile de muncă sau protecția muncii. Au vrut să își formeze propriul punct de vedere în privința acestui scandal și să afle motivul conflictului”, a declarat subprefectul Neculai Olaru. Cu ocazia vizitei s-a profitat de situație să se discute și despre oportunitățile de afaceri pe care le au investitorii italieni în județul nostru. Vizată a fost agricultura, domeniu considerat de Uniunea Europeană drept prioritar la finanțare. „Atașatul comercial a cerut să îi prezentăm o situație a agriculturii în județul nostru. I-am explicat că există potențial, dar din păcate nu avem niște programe clare, coerente, care să ridice agricultura la rang principal în județ”, a precizat subprefectul Olaru. Reprezentanții Prefecturii Bacău au lansat o cerere către italieni, prin care să li se pună la dispoziție investitorilor din țara lor toate informațiile și baza de date legată de agricultură. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.