IUBIRI CELEBRE

O întîmplare cum rar s-a auzit

Eugen ȘENDREA

În urmă cu două veacuri, la 7 ctombrie 1801, velmagă Constantin Caragea și Ion Crețu, paharnic, semnau un document (semnalat în 1794 de M. Ciucă) despre o faptă cum nimănui nu i-a mai dat să audă de ea. Totul a început prin anul 1795… Maria, fata lui Lazăr, „slujitor agiesc ot Fierăstrău (Herăstrăul de astăzi) s-a căsătorit cu Petre Olteanu „birnic ot Fierăstrău”, „cu care a făcut un copil și trăind cîtă vreme, au murit și el și copilul”. Fata, tînără ce să facă? A așteptat să treacă doliul și „s-au măritat de al doilea și au luat pe un Stancu birnicu, nălbitoru de pînze, tot de la Fierăstrău”. N-a avut noroc nici cu el. Stanciu bea bine, dar și bătea bine. Ca urmare, între cei doi era „viețuirea rea”. Azi așa, mîine tot așa, biata Maria hotărî să-și ia lumea în cap. Stancu, atunci cînd era treaz însă, bănuind că aceasta într-o zi îl va părăsi, o avertiză că, dacă face așa ceva, o va omorî. Într-o noapte, cînd bărbatul ei dormea beat mort, de puteai să tai butuci pe el, Maria își făcu semnul crucii își luă bocceaua dintr-un loc ascuns și plecă spre București pe un drum ocolit. Ajunsă în capitala Țării Românești, femeia trăia o veșnică frică. Avea impresia că Stancu se află pe urmele ei și-i pregătit s-o omoare. Cum se frămînta, îi veni o idee salvatoare și „dă frică să n-o cunoască, s-au schimbat în portul bărbătesc, și cu numele din Maria în Marin. Apoi s-a băgat slugă la dumnealui postelnicul Iacvovache”. Maria, devenit Marin, trăgea cît un cal, fără ca cineva să bănuiască ceva. Tăia lemne, căra apă, încărca sau descărca sacii din căruță, săpa pămîntul ca orice bărbat obișnuit. Ba, chiar postelnicul Iacovache îl lăuda celorlalți. Într-o seară, Costea „vătafu” de arabinii de la Sf. Ecaterina, veni cu un ulcior de vin în odaia lui Marin:

„-Mărine”, am adus un pahar de vin. După atîta osteneală n-ar strica și un pic de udătură.

– Să-i fie cu iertare, Costeo, dar azi nu prea am chef de băutură. Poate mîine…

– Totuși, nu mă poți refuza…

Vrînd, nevrînd, „Mărin” bău. O cană, două, trei.

– Măi, Marine, uite ce vreau de la tine. Am aflat că ești în învoire cu Maria, slujnica mea. Ca să închidem gura lumii, eu zic să te cununi cu ea. Nașă de cununie îți va fi Nița. Marin ce să zică:

– Dacă zici tu…

A doua zi, dis de dimineață, Costea se duse drept la casa unei femei, Nița, căreia îi spuse ce are de gînd și că vrea să fie nașă. Nița acceptă fără prea multă vorbă. Amîndoi se duc la preotul din sat, cerîndu-i să-i cunune pe Marin și Maria. Mai mult, este înștiințat și postelnicul Iacovache. Avu loc cununia, fiind oficiată de preotul Enachi ot fierăstrău. Totul decurgea conform planului, dacă nașa Nița n-ar fi dezvăluit întreaga poveste unei „altă femeie” că Marin este Măria. Cînd a auzit ce s-a întîmplat, aceasta a luat drumul Bucureștiului și s-a oprit la Agie, spunîndu-i de „nelegiuirea” ce avusese loc chiar lui velmagă Constantin Caragea. Acesta o ascultă cu atenție, dar și cu uimire, mîngîindu-și încet barba. Apoi, bătu din palme. Intră un slujitor cu capul plecat și mîinile încrucișate la piept:

– Poruncă!

– Să-mi aduci de îndată pe paharnicul Ioan Crețeanu!

La puțin timp sosi paharnicul Crețeanu. Cei doi discutară pe îndelete întîmplarea.

– Ei, ce părere ai paharnice?

– Cercetînd atît la pravilele împărătești cît și la cele din urmă politicești curgătoare, nu s-a putut afla o închipuire dă vreo unul ca aceasta. Adică cum a se cununa cu muere spre a se orîndui la pravili și pedeapsa învinovățirii.

– Atunci de ce au înfăptuit-o?

– Ei, să vede curat că este urmarea făcută dă numita Maria numai într-o bicisnică nebunie a ei, iar nu din vreun cuget de răutate.

– De ce însă se învinovățește?

– Păi, învinovățirea ei este că a înșălat taina cununiei, dar mai multă învinovățire la Nița, nașă-sa, ce au cununat-o, căci după ce au venit dă i-au spus altă femeie ca să nu-i cunune, că aceasta e muere, iar nu bărbat precum nici ea n-au tăgăduit, ea n-a vrut să înțeleagă a nu-i cununa și să înțiințeze Agia, făcînd înșelăciune preoților ce i-a cununat. La 1 octombrie, zapcii „au făcut chibzuire și cercetare amănunțită. Și adevărată fiind urmarea aceasta, au rădicat-o pă numita la Agie”. Velmagă Constantin Caragea și Ioan Crețeanu paharnic vor înainta domnitorului Constantin Ipsilanti acest caz, propunînd la 7 octombrie 1801.

„Dă care dă să va găsi cu cale dă înalta măriei tale, înțelepciunea pentru numita Maria, ce din proasta mintea ei au căutat dă s-au cununat cu nelegiuire, pentru încuviințarea ei, să se pedepsească cu bătaie și să se facă și surgun la o mănăstire, unde să vă cuveni să șadă pînă să va pocăi, ca să fie spre pilda și altora, dă a nu să mai urma o faptă ca aceasta. Cum și numita nașă-sa să se certe și ea cu bătaie pentru o îndrăzneală ca aceasta, ce au făcut, fiindu-i știință”.