Asigurarea ordinii în zona școlilor și grădinițelor din județ a devenit o sarcină prioritară pentru jandarmii băcăuani. Afirmația a fost făcută de colonelul Vasile Enache, șeful Comandamentului Județean de Jandarmi Bacău, cu prilejul întîlnirii cu directorii școlilor și grădinițelor de pe raza județului. „Avem nevoie de sprijinul dumneavostră, să ne contactați de fiecare dată cînd sînt probleme. Ne dorim să fie o legătură între patrula de jandarmi, elevii și profesorii de serviciu, așa încît în școli să nu fie probleme în ce privește accesul”, le-a spus directorilor comandantul Enache. El a precizat că, din acest an, nu numai școlile din orașe vor fi în vizorul patrulelor de jandarmi, ci chiar și cele din mediul rural. Condiția este ca managerii unităților de învățămînt din localitățile unde sînt probleme în ce privește liniștea elevilor și profesorilor din școli să anunțe factorii de decizie de la jandarmi. Aceste obiective vor fi apoi trecute în rutele de supraveghere ale jandarmilor, care la două-trei zile își vor face prezența în localități. (Costinela BREAHHNĂ)
Jandarmii promit să-i apere pe elevii din școli
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.