~2 min lectură 5 comentarii

Județul Bacău nu mai are paturi libere la ATI, pentru bolnavii COVID

Ella Craciun

În acest moment spitalele din județ se confruntă cu o situație critică pe secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă. Atât în Spitalul Județean Bacău cât și în Spitalul Onești, suport COVID, nu mai sunt paturi libere la ATI.

„La acest moment, avem toate cel opt paturi ocupate. Iar pe secție, avem peste 100 de paturi ocupate”, a declarat managerul Spitalului din Onești, Gelu Nicolcea.

Aceeași situație gravă este și la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde managerul susține că ar fi un ajutor real dacă ar putea vedea în timp real locurile de la alte unități spitalicești. O astfel de aplicație există, însă spitalele nu pot vedea detaliile între ele.

„Avem secțiile pline de pacienți, iar la ATI suntem mereu la limită, se eliberează doar câte un pat pe zi, care este ocupat imediat. Situația este dificilă și cumva ne-ar fi mai ușor dacă în aplicația în care raportăm zilnic numărul de paturi libere am putea vedea în timp real locurile și în alte unități. Asta ne-ar ajuta să luăm decizii mai repede”, spune managerul SJU Bacău, Adrian Popa. 

Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, instituția care coordonează pandemia, susține că aplicația funcționează astfel „pentru ca decizia să se ia unitar, să nu existe o lipsă de comunicare sau coordonare”, a precizat oficialul ISU Bacău. La raportarea de vineri, ora 13, în dreptul Bacăului au fost menționate 221 de noi cazuri. În spitalele băcăuane sunt internați 291 de pacienți. 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. c
    cetatean al urbei
    6 noiembrie 2020, 18:53
    0

    ce ne spuneti despre spitalul modular? de ce mu il folositi, ca totusi a costat un porcoi de bani??

    1. E
      Edi
      7 noiembrie 2020, 06:51 răspuns pentru @cetatean al urbei
      0

      Pt ca a fost făcut la mișto pt prostii care au votat PNL…la fel ca toate măsurile luate PNL..la mișto…asta meritati

  2. i
    iondinbacau
    7 noiembrie 2020, 07:45
    0

    Despre spitalul modular de la Letea ,care apartine de TBC ,nu se spune nimic.

    1. G
      Gabi MIHAI Redacție
      7 noiembrie 2020, 07:57 răspuns pentru @iondinbacau
      0

      Functionează, sunt internați pacienți cu simptome usoare

  3. I
    Iftimie Adrian
    7 noiembrie 2020, 21:03
    0

    Sincer nu cred ca e mare paguba, am fost internat in acest abator (spital) si consider ai mai multe sanse de supravietuire acasa. Personal medical incompetent, tratament dupa ureche , spaga continua chiar si cand esti pe moarte, conditii groznice, compar cu spital din Bucuresti. Pot dovedi incompetenta „eroilor” in Bacau cu documente medicale

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.