• peste 31.250 de apartamente din municipiul Bacău vor rămîne fără apă caldă • Temloc oprește de mîine apa caldă din cauza datoriilor asociațiilor și a somației primite de la Distrigaz, unde are de achitat facturi de 62 de miliarde de lei • CET va opri, de luni, apa caldă la cele peste 27.200 de apartamete racordate • apartamentele din zona Ștefan cel Mare nu vor avea apă caldă o săptămînă, iar cele de pe Republicii și Cornișa vor rămîne două săptămîni fără apă caldă la robinet
În plină vară, în condițiile în care afară se înregistrează constant temperaturi de peste 30 de grade Celsius, majoritatea băcăuanilor care sînt racordați la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic vor rămîne fără apă caldă. Decizia de sistare a apei a fost adoptată recent de managerii celor două societăți de furnizare a agentului termic centralizat și va fi pusă în aplicare în zilele care urmează. Măsura va afecta circa 31.250 de apartamente din oraș, ceea ce înseamnă mai mult de jumătate din totalul locuințelor de la bloc.
Primii care vor rămîne fără apă caldă în plină caniculă sînt locatarii de la centralele termice aparținînd societății Termloc. „14 dintre cele 20 de centrale termice care le administrăm își vor înceta producția și livrarea de agent termic către populație. Hotărîrea de sistare a apei calde a fost luată în urma analizei indicatorilor economici, luînd în calcul debitele foarte mari ale populației și vechimea acestora”, ne-a declarat Dumitru Crîșmaru, directorul de la Termloc Bacău. Închiderea temporară a celor mai multe dintre centralele termice de cartier vine și ca urmare a unei somații trimise de Distrigaz Nord Bacău, față de care Termloc trebuie să achite 62 de miliarde de lei. Pe de altă parte, societatea are de recuperat de la populație, în contul apei clade și căldurii furnizate pînă acum, 33 de miliarde de lei. Sistarea apei calde la cele 14 centrale termice de cartier va fi operată începînd de mîine, 1 iulie, și va afecta circa 4.000 de apartamente din totalul de 6.000 rămase la sistemul centralizat administrat de Termloc. Cele șase centrale termice care vor mai livra apă caldă după data de 1 iulie sînt: CT Grivița Roșie (Asociația 28 și Asociația Mihai Eminescu 1), CT Parc 1 (Asociația 1), CT Prefectură (Asociația 3), CT 1 Cornișa (Asociațiile Sfîntu Vasile, Asociația 31, Asociația Cornișa 6 A), CT 3/2 Mărășești (Asociația 13) și CT 3/5 Dr. Aroneanu (Asociația 14 și Asociația 15).
Și băcăuanii care sînt racordați la sistemul de termoficare administrat de CET vor tînji, cînd vor ajunge acasă, după o picătură de apă caldă, ca să se răcorească cu un duș, după o zi de muncă. De luni, 5 iulie, absolut toate instalațiile societății vor fi oprite pentru a intra în reparații și revizii anuale, iar apa caldă la robinete va deveni doar o amintire. „De luni vom opri apa caldă pentru a repara atît instalațiile din CET, cît și cele din punctele termice. Pentru unele dintre asociații, furnizarea apei potabile va fi reluată după o săptămînă, iar la altele apa caldă va reveni după două săptămîni”, afirmă Vasile Drăgușanu, directorul de la CET Bacău. Punctele termice care vor opri livrarea apei calde timp de o săptămînă, situate în zona Ștefan cel Mare, sînt următoarele: 31, 30, 16, 9, 11, 93, 69, 95, 96, 97, 151, 152, 44, 45, 115, 58, 59, 61, 62, 63 și 64. În schimb, la punctele termice 21, 20, 22, 29, 18, 19, 33, 35, 37, 15, 17, 14, 12, 154, 6, 24, 4, 2, 1, 3 și 8, de pe magistratele termice care merg spre zona Republicii și Cornișa, apa caldă va fi oprită două săptămîni. În această zonă, pe lîngă reparațiile normale în punctele termice, vor fi înlocuite și porțiuni din conducta de pe rețeaua primară de transport a agentului termic, astfel că lucrările vor mai întîrzia.
În aceste condiții, băcăuanilor care în plină vară le va lipsi apa caldă nu le rămîne decît să facă dușuri reci sau să viziteze rudele cu centrală proprie ca să facă o baie. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns