HANDBAL: Calificată deja în turneul semifinal al campionatul național de handbal al junioarelor mici (n.r., categoria a III-a de vîrstă), grație punctelor acumulate din timp, echipa CSȘ Bacău s-a văzut deja cu niște saci în căruță. Aceasta nu înseamnă că echipa pregătită de antrenorul Eugen Manoliu se va culca pe vreo ureche în ultimele două turnee rămase de disputat pînă la semifinale. Reprezentanta CSȘ Bacău este lideră autoritară în seria întîi a campionatului junioarelor III, la nouă puncte diferență de următoarele două clasate, LPS Botoșani și LPS Suceava. Distanța față de urmăritoare a fost stabilită după primele trei turnee, ultimul desfășurat fiind cel de la Vaslui, din luna decembrie a anului trecut. Peste zece zile va avea loc turneul al patrulea, pe terenul echipei din Botoșani, iar al 5-lea se va desfășura la sala „Orizont”, din Bacău, în aprilie. Turneele semifinale vor avea loc în luna mai, locul de disputare al acestora nefiind încă stabilit. În tentativa sa de a trece și de faza semifinală a competiției, antrenorul Eugen Manoliu se bazează pe un lot format din Ramona Angheluță, Ramona Năstasă (portari), Alexandra Cătineanu (n.r., componentă a lotului național de junioare), Ioana Matei, Diana Șurubaru, Andra Paraschiv, Marilena Burghel, Alexandra Bleonț, Monica Amagdei, Oana Maxim, Ioana Ilișescu, Lidia Acatrinei, Laura Chiper, Loredana Dumitriu, Maria Gherca, jucătoare care au participat în campania de calificare în semifinale. Acestora li se vor alătura, în meciurile următoare, Simona Zaharia, Mirabela Ronțu și Adelina Ionescu.
Clasament după turneul al III-lea (12 meciuri): 1. CSȘ Bacău (24 puncte, golaveraj 275-101), LPS Botoșani (15 p), LPS Suceava (15 p), LPS Vaslui (-4p *), LPS Iași (-8p**). Ultimele două clasate au fost penalizate cu 6 puncte, respectiv 12 puncte. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns