Jurnal despre Bacovia

Administrator

Constantin CĂLIN

N-am scris suficient despre efectul lui Bacovia asupra Bacăului. Vorba „efect” o iau din Carlyle, nu din Marcel Marcian sau din Nicolae Crețu. Sinonimele lui sînt „influență”, „folos”. Pînă dincolo de mijlocul vieții poetului, acesta a fost redus. Existența lui Bacovia reprezenta un lucru de mică însemnătate pentru concitadinii săi. Importanți erau alții. Bacăul, „orașul cel mai interesant din Moldova, ca viață comericală și industrială”, cum îl caracteriza Grigore Tabacaru, în 1932, nu era atent la faptele literare. Recunoașterea obținută de Bacovia în Capitală nu mișca decît cîțiva aci. Prosperitatea cerea distracție, iar lumea se amuza cu epigrame și cronici rimate. I. Pribeagu, Alexandru Gh. Doinaru, I. Voledi și Sandu Russu aveau mai multă căutare ca autorul „Plumbului”. Poetul devine vizibil pentru publicul local abia în primii ani postbelici, după „oficializarea” lui. Sărbătorit în octombrie 1946 la București, va fi sărbătorit și „acasă”, în vara anului următor. Spectacolul dat atunci în cinstea sa e un început de revendicare. Legarea numelui de cel al orașului se va face însă începînd din anii ’60. Totul a pornit de la apariția revistei „Ateneu” (1964), care l-a trecut pe frontispiciu ca „fondator”. Apoi, în decurs de un deceniu, el fu atribuit unei străzi și unor instituții situate central, deci inevitabile. în același spațiu i-a fost ridicată, în 1971, statuia, care va deveni curînd punct de reper. Nici un oraș românesc nu avea și nu are, cred, o asemenea rețea cu numele unui scriitor, compozitor, artist plastic. Bacovia a ajuns dominant, poziție pe care încă o păstrează. Astfel, deși în tradiția sa sînt și alte valori exemplare, Bacăul era și continuă să fie asociat exclusiv cu Bacovia. îndeosebi în perifrazele reporterilor, el e „orașul lui Bacovia”. Și turistul care trimite o vedere de aci scrie pe ea, de obicei, „Salutări din orașul lui Bacovia!”. Dar acesta, „orașul lui Bacovia”, cum am mai spus undeva, nu mai există, nici arhitectonic, nici ca populație. Bacăul actual e locuit, în majoritate, de inși veniți (ca mine) din alte părți ale țării. Paradoxul a fost că, în timp ce băcăuanii de sușă, vechi, s-au manifestat reticenți în fața omagierii poetului sub atît de diverse forme (episodul contestării statuii rămîne cel mai semnificativ), băcăuanii prin adopție (în frunte cu Radu Cârneci) au promovat și au întreținut cultul său, de pe urma căruia beneficiază toți. Nu știu dacă s-a gîndit cineva vreodată să numere cîți oameni lucrează pentru Bacovia. Sînt sute, și toți pun pasiune în acțiunile lor: custodele casei memoriale, bibliograful care înregistrează articolele despre el, arhivarul dornic de noi precizări biografice, actorul care îi recită versurile, pictorul care mai adaugă un desen sau un tablou inspirat de acesta, cîntărețul care le cîntă, redactorul care organizează un număr tematic, profesorul care îl pomenește la aniversare ori la comemorare, studentul care scrie o teză, editorul, librarul, în sfîrșit, eu care, încercînd să le contabilizez eforturile, sînt înclinat să vorbesc (adaptînd o cunoscută formulă) de o „Uzină Bacovia”, cu ramificații naționale. Tuturor, Bacovia ne-a dat de muncit, iar posibilitățile de exploatare a numelui său nu s-au epuizat. în principal, mișcarea din jurul poetului a contribuit la ridicarea nivelului cultural al orașului. S-a creat un public mai receptiv, mai informat, mai apt de dezbatere, mai lipsit de naivități și de prejudecăți provinciale. Băcăuanul curios a văzut mult mai multă lume intelectuală decît locuitorii altor capitale de județ care n-au un scriitor cu o asemenea posteritate. A văzut, a auzit, a rămas cu o idee, cu o atitudine, cu un gest, cu o expresie. în fine, s-a simțit obligat să citească. Dacă n-ar părea prea exagerat, aș zice că noosfera băcăuană e mai bogată și de o calitate mai bună datorită evenimentelor la care m-am referit. Băcăuanii n-au devenit „bacovieni”, dar au dezvoltat o mai mare propensiune pentru literatură și pentru arte. Faptul că în Bacău funcționează o asociație de scriitori și o filială de artiști plastici se explică, în ultimă instanță, tot prin „efectul” Bacovia, lucru ușor de înțeles de cei familiarizați cu biografiile unor oameni și instituții, cu sinergiile și sincretismele ultimelor patru decenii. O excepție a locului, poetul ne-a influențat subtil și – îmi place să sper – pentru multă vreme. erea obținută de Bacovia în Capitală nu mișca decît cîțiva aci. Prosperitatea cerea distracție, iar lumea se amuza cu epigrame

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.