Jurnalul unui outsider.

Administrator

Biserica și securitatea

Ioan NEACȘU

Nu voiam să mai scriu despre alegerea patriarhului, deoarece sînt convins că nu am competența necesară abordării unui asemenea subiect. Doar să mă rog pot pentru sufletul Prea Fericitului Patriarh Teoctist și pentru ca Duhul Sfînt să ajute Sinodul Bisericii și pe electori să aleagă un patriarh vrednic.
Scandalul mediatic însă nu se mai termină, iar pentru mine o emisiune de televiziune în care domnii Marian Miluț și Aurelian Pavelescu au încercat să vorbească despre Biserică, fiind împiedecați în cel mai profesionist stil securist de un „ziarist”, de un „onegist” care țipa la fiecare două minute că-i „societate civilă”(sic!) și de un „revoluționar” a fost motivul de a reveni asupra hotărîrii despre care vorbeam. Emisiunea care m-a revoltat, moderată de domnul Dan Diaconescu (vorba vine „moderată”…), poate fi folosită drept material didactic pentru felul cum poate fi deturnată o discuție: bagatelizarea subiectului, aici prin rîsul grotesc al ziaristului, insinuări de tot felul, întreruperea discursului prin reiterarea singurei idei a onegistului, aceea că CNSAS-ul trebuie să analizeze dosarele tuturor celor care vor participa la vot, introducerea de noi teme în discuție, cum ar fi corupția unor preoți, fără legătură cu alegerea noului patriarh etc. Este clar că securitatea nu dorește să li se arate creștinilor, în spiritul Sfintei Tradiții, ce și cum trebuie făcut, ci dorește să folosească prilejul pentru a denigra Biserica. Apariția pe scroll a unor mesaje complementare celor transmise de cei trei arată că „acțiunea” a fost minuțios elaborată. Nu știu dacă domnii Miluț și Pavelescu au făcut bine atunci cînd au acceptat să participe la un asemenea show. Oricum, au rezistat eroic și cred că diversiunea construită de securitate nu și-a atins scopul.
Problema „dosarelor” de la CNSAS arată din nou că instituția cu pricina este un instrument prin care securitatea denigrează ori șantajează, conducînd din umbră instituțiile statului. Domnul Mircea Dinescu striga cît putea că trebuie ca toți ierarhii Bisericii Ortodoxe Române să fie analizați de CNSAS pentru a nu ne trezi după alegere cu un patriarh care este „ofițer acoperit” al securității. O asemenea afirmație este absurdă, deoarece un ofițer acoperit tomai de asta se cheamă așa, ca să nu fie descoperit! Cîți „ofițeri acoperiți” a descoperit CNSAS-ul pînă azi? Nici măcar unul singur! Cîți ofițeri „neacoperiți” au fost trimiși în judecată pentru crimele comise? CNSAS-ul prinde muște, dar marii criminali își ronțăie tihniți pensiile indecent de mari. Cîți „ofițeri acoperiți” lucrează chiar la CNSAS? De unde știm noi că însuși Mircea Dinescu nu este „ofițer acoperit”? Nu vom ști niciodată! Pe afirmațiile fostului poet nu ne putem baza, este ca-n povestea în care se întreabă dacă atunci cînd un mincinos spune că este mincinos, minte sau spune adevărul…
Cîți „ofițeri acoperiți” sînt în ierarhia Bisericii Ortodoxe Române? Dar în ierarhiile celorlalte biserici? Este logic ca securitatea să-și fi infiltrat oameni în cea mai importantă Biserică din România, dar este absurd să credem că-i va deconspira. Pot face mult rău? Nu știu, dar nu cred, Biserica lui Dumnezeu a rezistat atîtor decenii de comunism ateu, supravegheată mult mai dur de securitate, sigur va rezista și acestor atacuri. Mai degrabă eu cred că Sfîntul Sinod este compus în majoritate din preoți adevărați, dar și ofițerii care au primit taina preoției trebuie respectați. Părintele Cleopa spunea că dacă vezi căzut într-un șanț un preot beat, să te duci la el și să-i săruți mîna, deoarece beat este omul supus greșelii, dar preotul este purtătorul Sfîntului Duh pogorît asupra lui prin taina preoției și trebuie respectat. Sînt în Biserică și preoți nevrednici, care fură, se îmbată, fac tot felul de blestemății, dar nu putem noi judeca, doar Dumnezei poate! Cînd se va alege noul patriarh Duhul Sfînt va pogorî, precum la Cincizecime, deasupre adunării care va lua hotărîrea cea sfîntă, în Dealul Mitropoliei. Ceea ce putem face noi este să ne rugăm, cum spune Rugăciunea Împărătească: „Facă-se voia Ta!”. i. Cîți „ofițeri acoperiți” lucrează chiar la CNSAS? De unde știm noi că însuși

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.