Jurnalul unui outsider

A vorbi în pustiu

Ioan NEACȘU

Cu Soborul Sfîntului Prooroc Ioan Botezătorul creștinii au încheiat sărbătorile de iarnă, menite nu doar să-i sature cu fripturi și cozonac, ci și să-i izbăvească de toate relele anului care a trecut și să-i pregătească, purificați sufletește, pentru un an mai bun. Ultimul și cel mai important prooroc al Legii Vechi, Ioan Botezătorul, a fost un constant apărător al Legii. De aici i s-a și tras moartea, de la faptul că i-a cerut lui Irod Antipa să respecte Legea. Cel care predica în pustiu, cerîndu-le oamenilor să respecte Legea dată de Dumnezeu lui Moise și să se întoarcă la o viață curată, ajutîndu-i chiar prin botezul cu apă să se pregătească pentru botezul cu Sfîntul Duh, pe care-l va aduce Iisus, este un model de idealist, de om care, inspirat de Dumnezeu, vorbește celorlalți oameni despre Viața adevărată, despre Lege și curățenie sufletească, dar și condamnă cu asprime abaterile de la poruncile dumnezeiești din tablele lui Moise.
Ce înseamnă că „vorbește în pustiu”? Le vorbește oamenilor adunați departe de ochiul stăpînirii, care nu accepta o altă autoritate decît cea instituită, care nu acceptă nici critica, nici ca legile date de ea să fie contestate în numele celei veterotestamentare, sau vorbește și nimeni nu-l ascultă, vorbește în zadar? Cred că ambele sensuri trebuie luate în seamă atunci cînd încercăm să înțelegem mesajul transmis peste milenii de ultimul și cel mai mare Prooroc al Legii celei vechi. Dar și dacă am accepta doar una dintre aceste interpretări, tot ar trebui să vedem în Ioan Botezătorul pe patronul spiritual al ziariștilor, al celor care privesc tot timpul cu un ochi critic autoritatea instituționalizată, de orice culoare ar fi ea, dar care de cele mai multe ori „vorbesc în pustiu”.
În ultimii cincisprezece ani nu cred că a fost hoție sau nedreptate în România care să nu fi umplut zeci, sute de pagini de ziar cu știri și fotografii, cu documente autentice și analize imbatabile, cu adevărate campanii de presă care, toate, au trecut în uitare. Ar fi instructiv să facă fiecare ziar un sinopsis al hoțiilor și nedreptăților despre care a scris, fie și doar în anul care a trecut. Din păcate, mai ales televiziunile au dus în derizoriu această esențială funcție a ziaristului, făcînd din orice scandal monden sau ceartă de mahala subiect de presă. Marile hoții, marile nedreptăți care pun în pericol însăși existența noastră ca națiune au trecut în uitare, dar ele continuă să-și facă efectul, în timp ce ziariștii care le-au investigat au în continuare impresia că vorbesc în pustiu. Legea presei, care este înjurată de treizeci de ani, dar nu este abrogată, obligă instituțiile sau persoanele vizate să răspundă criticilor aduse în presă. Îmi imaginez cum unul dintre cei despre care scriu, presupunînd că citește aceste rînduri, se amuză copios la gîndul că cineva ar putea să-l oblige să răspundă criticilor din presă. Asta înseamnă că ziariștii „vorbesc în pustiu”? Eu cred că nu, dacă ar fi așa eu însumi nu aș mai scrie un rînd. Eu cred că, încet dar sigur, adresîndu-se miilor de cititori anonimi, adunați „în deșertul” numit de unii România profundă, ziaristul formează opinia publică, așa cum patronul spiritual care îmi place să cred că este Sfîntul Ioan Botezătorul forma în pustie viitori creștini învățîndu-i să-L întîmpine pe Mîntuitor.
Cît privește hoțiile și fărădelegile care au fost făcute pînă acum, despre ele ziaristul a scris „în zadar”. Într-o carte de interviuri făcută de poetul Adrian Alui Gheorghe, părintele Iustin spune, vorbind despre îndelungata sa detenție și despre toate crimele comunismului, că un singur lucru nu-l poate face nici măcar Dumnezeu: să schimbe ceva care s-a făcut. Poporul zice, la rîndul său: „ce-i făcut, e bun făcut!” Devalizarea Bancorexului, Caritasul, privatizările fruduloase, distrugerea flotei, toate hoțiile făcute în ultimii cinisprezece ani sînt „bun făcute”, nu le mai poate schimba nici Dumnezeu. Ziariștii cu vocație mesianică, puțini cîți sînt, au vorbit în pustiu despre acest imens jaf național. Ei și acuma vorbesc despre absurditatea vînzării CEC-ului, sau a Loteriei, sau a Imprimeriei Naționale, dar vorbesc în pustiu. În cel mai rău caz, „Ziua” rămîne fără publicitate de la Loterie pentru că a îndrăznit să abordeze problema.
Atunci cînd legea acoperă fărădelegea, atunci cînd ziaristul, înarmat „în mînă cu o trîmbiță de aur, cuvîntul, și-ntr-alta cu o spadă, indignarea”, cum spunea G. Călinescu, vorbește în pustiu, nimic nu mai este de făcut. „Și ce se mai poate, cînd totul se poate?” scria, pe vremea lui Ceaușescu, un poet acest vers care este cumplit de adevărat acum!ște celorlalți oameni despre Viața adevărată, despre Lege

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!