Jurnalul unui outsider

Arendașul român

Ioan NEACȘU

În schița cu titlul de mai sus I. L. Caragiale povestește cum țăranul Ion apelează la primar, subprefect și prefect pentru a-i face dreptate, deoarece arendașul îl încărcase cu zece zile de prașilă. Subprefectul vine în comună să cerceteze cazul. „Sosind în comună, trage, firește, la arendaș. Mănîncă, bea bine, doarme un ceas, două, vine la primărie la braț cu arendașul și cheamă pe țăranul cu hîrtia la cercetare. Îndată ce țăranul se ivește, arendașul, roșu de furie, începe să strige:
– Opincarule, mămăligarule, țopîrlane, să mă dai tu pe mine în vileag ?!… Se apropie încet de el și începe să-i care la pumni în cap. Subprefectul zice cu blîndețe:
– Cocoane Arghir, cocoane Arghir…
Însă arendașul e prea mînios ca să-l audă. Dă înainte și tocmai după ce obosește, iese pe ușă răcnind:
– Să te saturi de cercetare…”
Subprefectul îi ține țăranului un discurs despre „înțelegerea, dragostea între săteni și arendași…, apoi face un raport prefectului, răspunzînd la rezoluție că părțile s-au împăcat”.
Textul parcă-i scris azi. Parcă-l văd pe domnul prefect de Iași, un tînăr plesnind de bunăstare, cum privește cu dispreț la camerele de luat vederi și afirmă, ușor agasat, că la Cotnari el rezolvă conflictul, că între țărani și arendași se va restabili armonia…
Cum este posibil ca actele de proprietate ale țăranilor să devină simple hîrtii, contrar oricăror prevederi constituționale? Cum e posibil ca proprietarii de pămînt din cea mai vestită podgorie a României să obțină doar opt milioane de lei pe hectar, să nu aibă ce mînca, să trăiască sub un acoperiș prin care se vedea cerul? Pe pămînturile lor arendașii își ridică vile și trăiesc în huzur, protejați de autorități, de la guvern pînă la comună. Nu știu dacă haiducul-terorist care a înjunghiat un înalt funcționar public era doar un justițiar exasperat de faptul că sigur nu va găsi dreptate, sau unul care urmărea să-i înlocuiască el pe actualii arendași, pe principiul „scoală-te tu de la masă, ca să mă așez eu”, dar din declarațiile oficialităților rezultă clar că țăranii nici nu vor intra prea curînd în posesia propriilor proprietăți, nici de niște contracte de arendare cinstite nu vor avea parte. Tînărul prefect de Iași ar trebui să știe că o afacere este bună atunci cînd toate părțile sînt mulțumite. Dacă țăranii, în calitate de proprietari, nu-s mulțumiți de contract, ei nu pot fi obligați să-l semneze.
Problema contractelor de arendare fictive sau făcute fără acordul ambelor părți a stîrnit și scandalul de la Traian. Sigur că agricultura trebuie să folosească banii din programele europene. Sigur că acele contracte erau necesare, dar de ce să nu respecți dreptul proprietarului de a dispune de avutul său, să preferi aranjamente între cumetri, abuzuri ale primarului și secretarului, cînd se putea foarte bine sta de vorbă cu fiecare proprietar și proiectul să fie al tuturor, dar și în beneficiul tuturor? Disprețul față de proprietate îl înțelegeam la foștii comuniști, dar sub o guvernare care se vrea liberală această mentalitate mi se pare absurdă.
În anii ’90, un arendaș de la Bălușești a încheiat contracte de arendare în toate comunele din estul județului Neamț, ba chiar a trecut și în Vaslui. Contractele cuprindeau venituri rezonabile pentru proprietari, ba erau însoțite chiar și de cîteva sute de kilograme de porumb ca acont. Primăriile au avizat, deci țăranii au stat liniștiți pînă în toamnă, cînd arendașul a recoltat tot și s-a făcut nevăzut. „Proprietarii” au rămas cu buza umflată, iar primarii au ridicat din umeri și s-au făcut că plouă. Oamenii povestesc despre arendaș că era consilier județean (vă las pe dumneavoastră să ghiciți la ce partid!) și că din asemenea cîștiguri și-a ridicat o vilă superbă, cu piscină, în contrast vădit cu casele „proprietarilor”, care privesc neputincioși la pămîntul pe care n-au cu ce să-l lucreze, dar nici nu se îndură să-l deau unor hoți pe nimic.
După haosul introdus cu bună știință de domnul Ion Iliescu în agricultură în anii ’90 este foarte greu, dacă nu imposibil, să se elaboreze niște politici care să refacă satul românesc și agricultura. Proprietatea, esență a libertății și democrației, a ajuns o povară pe care o exploatează arendași fără scrupule și fără Dumnezeu. Pe vremea sovrom-urilor se spunea că vinul de Cotnari era exportat la tovarăși cu un preț care nu acoperea nici costul sticlei. Acum, arendașii le plătesc proprietarilor doar costul dopului! Iar Caragiale este uluitor de actual și cînd vorbește despre agricultură!coane Arghir…
Însă arend

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!