Jurnalul unui outsider

Bolnavul public numărul unu

Ioan NEACȘU

Zilele trecute, cînd domnul președinte Traian Băsescu era internat într-un spital din Viena, iar toată mass-media din România era plină de știri și comentarii pe această temă, la un post de televiziune s-a lansat întrebarea: care este cel mai mare bolnav din țară? Unii au spus că ministrul sănătății, alții că poporul român, domnul președinte a ieșit constant pe locul trei. Dacă ar fi fost să răspund și eu la această întrebare, aș fi dat un cu totul alt răspuns, deși admit că nici ministrul sănătății nu mi se pare sănătos, iar în ceea ce privește poporul român cred că trebuie să treacă generații pînă va ajunge la o stare de sănătate normală. Bolnavul public numărul unu al României este, însă, după a mea părere, sistemul sanitar.
Am avut și avem o școală strălucită de medicină, celebră în Europa și în lume, de la doctorul Babeș, ori Paulescu, pînă la doctori contemporani cu noi, solicitați să dea consultații în marile clinici de pe toate meridianele. S-au cheltuit milioane de euro pentru a fi achiziționate cele mai noi aparate medicale, specialiști veniți tocmai din Australia se minunau de cît de dotate sînt la noi spitalele. Domnul prim-ministru Cornel Popescu Tăriceanu spunea că anul acesta s-a cheltuit în sănătate dublu față de anul trecut, totuși toată lumea este nemulțumită. Pacienții se plîng de faptul că sînt prost tratați, că nu găsesc medicamente, doctorii și asistentele medicale se plîng de faptul că sînt prost plătiți, că nu au condiții de lucru, guvernanții se plîng de faptul că nu văd nici un progres, deși cheltuiesc o groază de bani. Pînă și domnul președinte a preferat o clinică din Viena, deși admite că în România erau medici tot atît de buni ca în Austria.
Pentru a înțelege acest paradox trebuie să vedem și partea goală a paharului. Avem aparatură de ultimă oră, dar spitalele sînt vechi și depășite, multe aparate medicale stau nedespachetate datorită faptului că nu sînt spații în care să poată fi instalate. Un oraș cu peste două sute de mii de locuitori, cum este Bacăul, nu are un spital municipal, deși pe această temă se discută de aproape treizeci de ani. Sînt spitale care n-au mai fost renovate de dinainte de război, instalațiile sanitare sînt vechi, instalația de încălzit s-a stricat la Bacău și în iarna asta, ca-n fiecare an. Unde să lucreze medicii, oricît de buni ar fi ei? Unde să lucreze un medic de țară, dacă primăria a dat altă destinație cabinetului medical, iar despre faptul că ar trebui să-i pună la dispoziție cel puțin un autoturism Aro, nici să nu mai vorbim! Țin minte că la începutul anilor ’60, cînd am fost pentru un an profesor într-o comună de lîngă Roman, a venit un medic, proaspăt absolvent de la Medicina din București, care făcea un mare scandal la Sfatul Popular spunînd că are de vizitat bolnavi din nouă sate așezate la zeci de kilometri distanță, deci are nevoie de un Aro. Ca să scape de gura lui, Direcția Sanitară i-a dat o șaretă cu un cal care intra mereu în șanț. L-a întrebat pe vizitiu de ce trage calul într-o parte. Pentru că este chior, i-a răspuns vizitiul. Acum nici măcar un cal chior nu primește un medic de familie pentru deplasările obligatorii la copii, bolnavi netransportabili etc. Ca să nu mai vorbim de faptul că un medic de familie este obligat să semneze un contract prin care acceptă eventualele modificări ale legislației sanitare, deci nici vorbă să-și poată face un plan de afaceri normal, deoarece nu știe ce-i mai vine în cap legiuitorului pînă la sfîrșitul anului. Ideea că autoritățile publice locale, „comunitatea” se îngrijește de sănătate și învățămînt este SF: noi nu sînem în Anglia.
Sistemul sanitar este bolnavul public numărul unu al României deoarece, deși are valorile de care vorbeam, nu are o structură capabilă să-l facă funcțional. Ne lipsește managementul, dar managementul sanitar, nu contabil! In Bacău, una dintre puținele (dacă nu singura!) specialistă în management sanitar, doamna dr. Ileana Tudoran, a trebuit să revină pe postul pentru care era cu adevărat calificată, cu ajutorul justiției. Oamenii politici nu înțeleg faptul că o colecție de valori, oricît de mare, nu face o structură. Un sac de cartofi, de exemplu, nu este o structură deoarece cartofii nu interacționează. Dacă am avea în sistemul sanitar un sac cu pietre prețioase, ele tot nu ar avea nici o valoare luate de-a valma. Dacă, însă, un bijutier de geniu le-ar așeza într-un colier, punîndu-le în valoare și acestea punîndu-se reciproc în valoare, atunci frumusețea și eficiența ar crește înmiit. Acel bijutier de geniu este specialistul în management sanitar, cu masterat sau doctorat luat în străinătate, care are de făcut o muncă dublă: trebuie să aleagă nestematele de cartofi, apoi cu ce alege trebuie să alcătuiască structura funcțională, colierul de care vorbeam. Domnul Sorin Oprescu pune toate neîmplinirile pe seama banilor. Dar guvernul a cheltuit dublu, poate cheltui și de zece ori mai mult, tot degeaba. Un chirurg de geniu, un profesor eminent nu-i, totuși, manager. Răspunzînd unor critici ale lui E. Lovinescu, Topîrceanu zicea: „Domnul Lovinescu spune că nu am talent. Păi, ăsta-i un compliment. Cu talent e ușor să faci poezie, dar să văd eu fără talent dacă poate să facă cineva poeziile pe care le-am scris eu!”. Domnul doctor Sorin Oprescu vrea bani. Păi, cu bani este ușor să reformezi sistemul sanitar, dar să văd dacă poate cineva face ca sistemul să funcționeze cu banii pe care îi are!te a preferat o clinică din Viena, deși admite că în România erau medici tot atît de buni ca în Austria.
Pentru a înțel

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!