Jurnalul unui outsider

A doua mare diversiune

Ioan NEACȘU

„Știutorul nu vorbește,
Vorbitorul nu știe!”
Lao tzî

Acum cincisprezece ani, cînd se punea cu insistență problema lustrației și a procesului comunismului, domnul Ion Iliescu a spus că procesul comunismului înseamnă trimiterea în pușcărie a patru milioane de români, cîți au fost membri de partid. Degeaba cei care cereau acest proces arătau că nu-i vorba de cele patru milioane de membri de partid, ci de nomenclatură, de activiștii care au profitat de pe urma regimului criminal. Degeaba s-a spus că răspunderea este individuală, că nu-i vorba de pușcărie, ci doar de asumarea morală a faptelor și de acceptarea ideii de lustrație. Marea diversiune potrivit căreia Coposu și moșierii vor să-i bage la pușcărie pe comuniștii săraci și cinstiți a prins. Activiștii au ajuns în toate structurile de putere, de regulă pe poziții mult mai sus decît cele pe care le ocupau înainte de 1989. Vezi la noi domnul Viorel Hrebenciuc și toată liota.
Deconspirarea Securității ca principala poliție politică a statului comunist – au mai fost și Miliția, și Procuratura, structura aparatului cu care poporul nostru a fost ținut în pușcărie timp de aproape cincizeci de ani – este mult mai complexă – începută de domnul președinte Emil Constantinescu, dar dusă în derizoriu de CNSAS, abia acum sperie, cînd prin scoaterea de sub obroc a dosarelor politicienilor prezintă un adevărat pericol. Cît timp pensionari care s-au încăpățînat să nu moară încă se duceau să-și vadă dosarul, cît timp se vorbea doar de crimele de pînă în 1964, nu era nici o problemă. Acum, însă, cînd se pune în discuție și teroarea „de catifea” de după 1964, în multe privințe mai teribilă decît cea exercitată cu bîta după model sovietic, deoarece a izbutit să transforme o țară întreagă într-o imensă închisoare, un fel de experiment Pitești la scară națională, acum securiștii care au pus în operă această monstruozitate și care sînt în fruntea bucatelor se simt amenințați. Reacția lor este asemănătoare celei a domnului Ion Iliescu de acum cincisprezece ani: îndreaptă atenția spre miile de informatori, spre miile de urmăriți care au fost obligați să dea declarații dictate de ofițerii urmăritori. A-i băga în aceeași oală pe delatorii care au trimis oameni la pușcărie, sau chiar la moarte, cum s-a întîmplat cu inginerul Gheorghe Ursu și pe cei care, de frică, din lașitate, din lehamite, sau chiar de nevoie, au semnat un angajament, dar n-au ajutat cu nimic securitatea criminală, cum este cazul doamnei Mona Muscă, este cea mai mare diversiune, mult mai gravă decît cea comisă de domnul Ion Iliescu, în măsura în care aruncă otrava culpabilizării și a suspiciunii peste toți românii. Am citit cu atenție dosarul doamnei Mona Muscă și nu am găsit nici măcar o singură delațiune. Doar note de caracterizare făcute de securitate, este drept – destul de elocvente pentru cariera politică a doamnei, dar nimic de natură să fi atins drepturile sau libertățile cuiva. Sigur că dacă această relație explică de ce a propus și susținut în fruntea CNSAS pe domnul Onișoru, care se știe că a blocat cît a putut activitatea Colegiului, dacă această relație explică de ce s-a bătut atît de mult ca legea pensiilor să iasă astfel încît un securist pensionar să aibă o pensie de cinci ori mai mare decît un profesor, atunci se schimbă discuția: ea trebuie condamnată pentru acest sprijin foarte evident al securității, nu pentru faptul că, fiind profesoară la studenți străini, trebuia să informeze securitatea despre relațiile lor. În ce a constat această informație, nu știm, deoarece dosarul „pieptănat” de securitate înainte de a fi făcut public este irelevant. Dacă la București a avut o activitate mult mai bogată, așa cum susțin unii ziariști, nu putem ști; la ordinul domnului președinte Traian Băsescu s-a desecretizat probabil doar ceea ce trebuia să se desecretizeze. Nu știm cum se numesc securiștii care au murdărit mintea și inima a milioane de români. Filiala Bacău a Alianței Civice a cerut de mult să se publice o carte roșie a fiecărui județ, cu activiștii și securiștii în funcție în decembrie 1989. Un fel de fotografie, foarte ușor de făcut, după organigrame, sau chiar după statele de plată. Să vedem ce fac ei acum, de la general la sublocotenent, abia apoi să vedem cine-s delatorii. Nu trebuie să ajungem „anticomuniști cu față bolșevică”, vorba lui Adam Michnik. Cei care au turnat la securitate au făcut-o pentru bani, pentru excursii sau plecări în străinătate, pentru funcții. Domnul Gabriel Liiceanu își exprimă dezaprobarea pentru ceea ce a făcut doamna Mona Muscă, dar nu ne explică el cum a plecat din țară ca bursier al Fundației Humbold între 1982-1984?! Sînt chiar curios, deoarece mie nu mi s-a permis să plec nici pînă la Dubrovnik, iar cînd am fost invitat în Anglia pe banii organizatorilor congresului de estetică, tovarășul Toma m-a dus cu vorba cîteva luni, pentru ca pînă la urmă să nu-mi dea pașaportul. Eu cred că personal trebuie să-i dăm în judecată pe cei care ne-au ținut într-o închisoare mare cît toată țara. Studiez posibilitatea înaintării unei plîngeri penale în care să-i acuz pe directorii liceelor unde am funcționat și pe activiștii de partid pentru „supunerea la muncă forțată sau obligatorie”, art. 191 – Cod Penal – pentru lunile în care am fost obligat să prestez muncă forțată în agricultură sau la măturatul parcurilor și chia al străzilor. Toți profesorii și chiar elevii din perioada aceea pot face asemenea plîngeri penale. Procesul comunismului se va lungi la infinit dacă îl lăsăm în seama domnilor Ion Iliescu și Traian Băsescu. Trebuie să-l facem noi, cei care am fost lezați în drepturile noastre de regimul criminal. Dacă domnul Dan Voiculescu știe oameni ale căror drepturi au fost lezate de domnul Traian Băsescu, să-i convingă să facă plîngere penală, nu să aștepte dosarul, deoarece „documentele mai dispar, se mai ard”, vorba domnului Voiculescu! Cei care vor să contribuie personal ca acest buboi să se spargă, pot găsi sprijin pe internet la adresa www.procesulcomunismului.com.
Un dosar, poate, mai interesant decît cel de la Securitate este dosarul de cadre. Eu l-am cerut și de la școală, și de la Inspectorat, dar nu-i de găsit. Și această situație este prevăzută în Codul Penal, art. 242: „sustragerea sau distrugerea de înscrisuri”…
În loc să vorbească de generali și colonei, actuala dosariadă caută pionieri (Pavlik Moruzov!) și sportivi, face procese în stilul anilor ’50 (eu îmi amintesc cu groază de ședința în care am fost exclus din UTM, poate voi povesti odată despre acei ani), blochează activitatea CNSAS prin decizii absurde, cum ar fi votul secret în cazul unei decizii care ar trebui luată în unanimitate etc. Este timpul să punem punct acestor tergiversări de cincisprezece ani, iar dacă ei nu vor, adevărata societate civilă, adică toți oamenii care au avut de suferit pot și trebuie să grăbească acest sfîrșit al comunismului. blocat cît a putut activitatea Colegiului, dacă acea

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!