Justiția românească este pe punctul să mai bifeze încă o pagină neagră din istoria sa, și așa extrem de controversată. în timp ce oficialii Uniunii Europene cer cu insistență autorităților române să scoată din Codul penal infracțiunile de calomnie și insultă prin presă, magistrații noștri insistă în a condamna jurnaliști pentru subiectele abordate. Este și cazul Mirelei Romaneț, redactor la „Ziarul de Bacău”, care a scris, în 2004, o serie de articole în care arăta modul cel puțin dubios în care Tribunalul Bacău a cheltuit fondurile de la Ministerul Justiției pentru ridicarea unui nou sediu al instituției. Ulterior, ministerul a pornit o anchetă la tribunalul băcăuan, iar aceasta viza tocmai aspectele prezentate în „Ziarul de Bacău”. în urma celor descoperite aici, Dumitru Pocovnicu a fost revocat din funcție de către Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea ministrului Justiției de la acea vreme, Cristian Diaconescu. La scurtă vreme, judecătorul Dumitru Pocovnicu a acționat-o în instanță pe ziaristă, considerîndu-se calomniat de aceasta. După cîteva termene, Pocovnicu a cerut strămutarea dosarului la o altă instanță din țară, iar înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca acesta să se judece la Judecătoria Babadag. După alte cîteva termene, magistrații de acolo au sancționat-o cu amendă penală de 8 milioane de lei pe jurnalistă.
„Ziarul de Bacău” a avertizat și Agenția de Monitorizare a Presei despre cazul de față. Și asta, deoarece o situație similară nu s-a mai înregistrat în ultimii ani, pentru că de la ministrul justiției în jos, toată lumea a înțeles că ziariștii nu mai trebuie hărțuiți cu sentințe de acest gen. Cazul de față este cu atît mai de neînțeles, dacă ținem cont că informațiile prezentate în articolele incriminate nu fac decît să prezinte, obiectiv, situații existente, care au putut fi probate inclusiv în fața celor veniți în control de la București. în plus, condamnarea de față vine pe fondul unei lupte de schimbare a legislației românești și de armonizare a ei cu cea europeană, care insistă pe dezincriminarea calomniei prin presă. (Ziarul de Bacău)știi nu mai trebuie hărțuiți cu sentințe de acest gen. Cazul de față este cu atît mai de neînțeles, dacă ținem cont că
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.