~5 min lectură 1 comentariu

KWS a prezentat fermierilor băcăuani oferta de hibrizi 2013

Redacția Ziarul de Bacău


Unul dintre cei mai importanți producători și furnizori de semințe pentru culturile agricole din județul Bacău, compania multinațională KWS, ar putea ieși pe piață, în acest an, cu 32 – 33 de hibrizi de porumb, pentru a suplini cererea mare din România. Catalogul 2013, deja lansat, conține detalii pentru 27 de hibrizi, dar și pentru 8 hibrizi de rapiță, 4 de floarea soarelui, 4 specii de cereale (2 de grâu, unul de triticale și unul de orz) și 14 hibrizi de sfeclă de zahăr și cartofi. Oferta și obiectivele companiei pentru anul în curs au fost prezentate, recent, în Bacău, de directorul regional de vânzări pentru regiunea 7 Moldova, din care face parte și județul Bacău, Ioan Puiu.

În lista de prețuri recomandate de KWS sunt, însă, cuprinși 11 hibrizi din clasa Clasic, 15 Extra și 10 Premium. Prețul pe unitatea de 50.000 de boabe Clasic este de 340 de lei, la clasa Extra 365 de lei, iar la Premium 385 de lei (400 de lei pentru hibridul Ronaldino). La floarea soarelui (cinci hibrizi), prețurile pe unitatea de 150.000 de boabe (fără TVA merg de la 400 la 465 de lei, iar la sorg unitatea de 250.000 de boabe costă 450 de lei, fără TVA (doi hibrizi). Semințele de porumb și de floarea soarelui sunt tratate cu fungicid, iar cele de sorg cu TMTD (tetramethylthiuram disulfide) și colorant orange. Reprezentantul de vânzări al companiei pentru județul Bacău este inginerul Sebastian Gheorghiu.

Relații bune cu fermierii, hibrizi adaptați

„Obiectivele principale pentru anul 2013 – a precizat Ioan Puiu – sunt să ne menținem în topul companiilor multinaționale (Top 3), să menținem relațiile foarte bune cu fermierii și să dezvoltăm un portofoliu de produse bine adaptate la condițiile României. La grupa extratimpurie, de exemplu, avem zece hibrizi de porumb, dintre care cinci noi. Cererea pe această grupă este din ce în ce mai mare. Seceta din ultimii ani a influențat foarte mult alegerea hibrizilor la nivel de fermă, în sensul că fermierii din zona de Sud și din Vest se retrag din grupa FAO 400 – 500 către grupa 300 – 400, pentru că plantele leagă mai bine, iar producția de porumb est sigur bună. Hibrizii semitardivi sunt mai productivi. Dar, fermierii urmăresc, în ultimii ani o producție sigură. Mai degrabă pierd o tonă-două la hectar, dar vor fi siguri că au producție. Hibrizii din grupele mai timpurii leagă mai devreme și evită seceta care se instalează în iunie-iulie. Astfel, și noi importăm mai mulți hibrizi din această grupă.”
În România, compania germană are în portofoliu peste 4.000 de fermieri și 12 distribuitori naționali, între care și Comfert Bacău, care anul trecut a ajuns cel mai mare distribuitor de semințe KWS. Sunt și distribuitori regionali și locali.

150 de ani în lume, 10 în România

KWS există din 1856, iar în cei peste 150 de ani de existență pachetul majoritar de acțiuni a fost deținut de aceeași familie care a înființat-o. Nu a fuzionat niciodată cu altă firmă, nu a cumpărat firme și nu produce decât sămânță. Este prezentă în peste 70 de țări din lume, practic în toate țările agricole importante. În România, primele activități ale KWS au început în 1993, dar KWS România a fost înființată oficial în 2002, când a început producerea de sămânță hibridă de porumb și floarea soarelui. În luna decembrie 2002 a fost înființată KWS Semințe, subsidiara grupului în România. „În zece ani ne-am impus între cele trei companii multinaționale care produc sămânță și în România – a spus directorul regional de vânzări. Avem o stație proprie de procesare și de condiționare a semințelor, iar anul trecut am deschis un laborator privat pentru ca analizele semințelor să se facă mult mai rapid și marfa să plece rapid pe piață. În ultimii ani, majoritatea distribuitorilor comandă sămânța în luna noiembrie și o contractează în aceeași lună. În 2012 a fost dată în folosință și prima stație de cercetare-ameliorare din România a KWS, la Alexandria. Acolo testăm toți hibrizii care pătrund în piața românească și creăm noi hibrizi pentru sud-estul Europei.”

Lider de piață

În România, KWS ocupă locul întâi la sfecla de zahăr. La porumb este, de asemenea, lider pe piața românească, iar la porumb și rapița de toamnă ocupă locul al treilea. Peste 60 – 65% din ce produce în România la porumb merge la export, pe cele mai pretențioase piețe din Europa (Germania și Franța). Aproape 80% din ceea ce încasează KWS în România vine din porumb. La cartofi, KWS este, de doi ani, numărul trei în Europa. „Multiplicăm porumb pe 3.000 ha, floarea soarelui pe 100 ha și cereale pe circa 300 ha (ultima activitate relativ nouă, dar care generează cea mai bună marjă a profitului). În multiplicare lucrăm cu 50 de producători.” – a mai precizat Ioan Puiu KWS are o cotă de piață mondială de 12% la porumb. Anul trecut a văndut cu 64.000 de unități mai mult decât în anul anterior, ceea ce a însemnat o ceștere a vânzărilor cu 40%. În 2011 a vândut 12.000 de saci (unități), iar în 2012 a vândut 27.000.

Genetica de la KWS se diferențiază de competitori prin faptul că plantele de porumb sunt foarte puternic dezvoltate: au talia înaltă sau medie spre înaltă, foliaj bogat, pentru că sistemul radicular este foarte puternic și explorează un volum mare de sol.

Petru DONE

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. S
    Simona
    29 aprilie 2014, 15:21
    0

    Hibridul Amadeo este modificat genetic?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.