S-a spînzurat de un bătător de covoare
• tînărul fusese expulzat din Belgia de două zile
Deprimat și singur pe lume, un tînăr în vîrstă de 21 de ani din municipiul Bacău și-a pus, ieri dimineață, capăt zilelor. Cadavrul lui Paul Daniel Nicolae a fost descoperit de un vecin care pleca la pescuit în zorii zilei, și care a sunat la apelul de urgență 112. Tînărul revenise în țară în urmă cu două zile, după ce fusese expulzat din Belgia, deoarece fusese prins la furat. Singurul său sprijin în țară era puținii prieteni pe care îi avea, și care îl mai ajutau, care și cum putea. Vecinii spun că, de cînd s-a întors în țară, tînărul nu mai era așa cum îl știau ei, ci devenise trist și deprimat. „A copilărit aici, era demoralizat, nu avea pe nimeni și nici mîncare. Tatăl lui a murit înecat, mama este plecată în Italia, iar toate rudele sînt împrăștiate prin țară. L-am văzut acum două zile. Era trist, dar nu a spus niciodată că se omoară”, spune una dintre vecine. La percheziție, polițiștii au găsit un număr de telefon al unui prieten, care le-a spus că fusese expulzat din Belgia și că în ultimul timp suferise o depresie. Paul Daniel mai are trei frați, care trăiesc însă într-un centru de ocrotire, și vecinii sînt hotărîți să adune bani ca să ajute la înmormîntare. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.