Lucrările maeștrilor artei naive românești vor putea fi admirate în curînd în cadrul unui muzeu al artei naive. După ce mai bine de doi ani s-a tergiversat soarta unui spațiu cultural prin excelență, în speță cel al fostului Muzeu de Etnografie, se pare că, în cele din urmă, s-a găsit de cuviință ca acel spațiu să fie redat tot artei, în vederea deschiderii unui muzeu unicat în Moldova. Ideea, care ar constitui o premieră în România după 1990, un asemenea muzeu mai existînd doar la Pitești, a venit din partea lui Victor Mitocaru, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău. „La Bacău există o mișcare foarte serioasă a artei naive, cu artiști consacrați, și s-au organizat cîteva manifestări culturale în urma cărora s-a strîns o colecție de tablouri interesantă. Știu că nu toată lumea privește cu ochi buni această inițiativă, dar cred că este o idee ce trebuie privită cu multă seriozitate”, a declarat vicepreședintele Mitocaru. Specialiștii de la Muzeul de Artă consideră această propunere ca fiind una binevenită. „Nu e nici o problemă. Au existat mai multe oferte în privința acestui spațiu. Însă existența un muzeu al artei naive e foarte bună, pentru că la Bacău arta naivă este reprezentată foarte bine. E foarte bună această inițiativă, deoarece există material pentru o expoziție”, ne-a declarat Geta Barbu, șefa Secției de Artă din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău.
Singura problemă pe care o are de rezolvat Muzeul de Artă este refacerea spațiului interior, pentru că „a rămas o iarnă întreagă fără căldură, iar acum este nevoie să-i schimbăm parchetul și acoperișul”, după cum ne-a explicat Geta Barbu.
Artiștii plastici sînt și ei încîntați de înființarea unui muzeu al artei naive, chiar dacă aceasta nu se identifică nici cu arta plastică contemporană, nici cu cea populară. „Este o artă care tinde ușor spre arta populară. Artiștii naivi sînt talentați din naștere și, pentru a crea ceva autentic, urmează o linie personală, care se desprinde de prostul gust. Ar fi foarte bine să existe la Bacău un muzeu al artei naive. Aici a existat o colecție valoroasă de artă naivă, care însă a fost risipită. Acum, Centrul de Cultură «George Apostu» mai are ceva în colecțiile sale în urma manifestărilor culturale legate de arta naivă”, ne-a declarat pictorul Ilie Boca. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns