Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții de liceu, profesională și facultate sau master a reunit, ieri, la Muzeul «Iulian Antonescu» din centrul Bacăului, 80 de agenți economici și 688 de persoane aflate în căutarea unui post, majoritatea lor tineri. Evenimentul organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) a găzduit și lansarea primei pagini online de recrutare a șomerilor din județ, de către societatea Job Hunting Trade. „Site-ul www.jobsbacau.ro va desfășura activități înregistrate de mediere între firmele cu locuri vacante și persoanele interesate să se încadreze sau să-și schimbe serviciul actual. Ambele părți vor avea la dispoziție, pe Internet, conturi cu acces pe bază de parolă”, a declarat patronul Elena Bocăneț.
încă de la ora 9.00, sala muzeului se umpluse de angajatori și tineri amatori să-și găsească de lucru. „Din oferta de circa 700 de posturi, majoritatea se adresează celor cu studii medii sau profesionale. în intervalul următor, vom căuta o modalitate prin care să atragem și locurile de muncă pentru licențiați sau masteranzi, pe care firmele sînt reticente să ni le comunice, preferînd alte căi de anunțare și de selecție a candidaților”, a declarat directorul AJOFM, Ioan Silitră. Pentru studii superioare se ofereau în principal posturi de ingineri, juriști, economiști sau farmaciști. Pentru restul candidaților, angajatorii ofereau posturi mai ales în sectoarele construcții, confecții sau servicii de alimentație publică. Printre firmele participante se afla chiar și una din Constanța. „Căutăm muncitori calificați și necalificați care vor lucra pe nave și în secțiile de pe uscat. Oferim acestora condiții salariale bune, diverse sporuri, bonuri de masă și cazare, cu plata doar a utilităților, într-un cămin de nefamiliști. în acest scop, participăm la circa zece burse din țară”, au precizat reprezentanții Șantierului Naval de la Marea Neagră. Prezenți și ei la bursă, delegații mai multor firme din confecții s-au plîns de lipsa de interes a băcăuanilor față de acest domeniu. „Criza s-a instalat anul trecut. Ocuparea e slabă, dar încercăm să mergem cu optimism mai departe. E adevărat că salariile sînt destul de mici, totuși mulți salariați vin doar pentru a acumula vechime în muncă sau pentru a se perfecționa”, a declarat Cristina Radu, inspector resurse umane la o societate care oferea șomerilor 40 de posturi de confecționeri.
Am stat de vorbă și cu cîțiva dintre tinerii pe care nevoia sau numai curiozitatea i-au îndemnat să se prezinte la bursă. „Caut un post de economist, dar nu prea cred că am șanse să găsesc ceva astăzi. Am terminat facultatea în 2003 și am mai lucrat în domeniu, dar a trebuit la un moment dat să plec pentru un timp din țară și am rămas fără serviciu”, a declarat Iulia Diaconescu, de 26 de ani. „Am venit să arunc doar o privire. Voi pleca să lucrez în America, la noi e încă greu să promovezi și se merge prea mult pe nepotism”, a apreciat Răzvan Melinte, de 24 de ani, absolvent de electronică -telecomunicații. „Vreau un post, eventual de șofer, să mai fac un ban pe timpul studenției. Oferta mi se pare acceptabilă, totuși sînt puține domenii reprezentate”, a spus Daniel Salahoru, de 19 ani, student în primul an la Finanțe-Bănci.
Potrivit datelor preliminare, prezentate ieri după-amiază de AJOFM, în timpul bursei trei tineri au reușit să fie selectați pe loc, unul ca ambalator, unul ca tîmplar și unul pe un post de confecționer. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.