La CET, pregătirile de iarnă au intrat pe ultima sută de metri

Redacția Ziarul de Bacău

Pregătirea instalațiilor de producere și distribuție a energiei termice de către CET Bacău se află pe ultima sută de metri. La punctele termice, la rețelele primare de transport și la rețelele secundare de distribuție a agentului termic, reparațiile au fost încheiate deja la mijlocul lunii septembrie. Și la instalațiile de producere a energiei termice, marea majoritate a lucrările au fost încheiate. La aceste instalații, totuși, refacerea sudurilor și a zidăriei de protecție la gurile de vizitare, înlocuirea țevilor erodate, alinierea pe suporți și alte lucrări au fost realizate în proporție de 80-90 la sută. Cu toate acestea, directorul unității, Vasile Drăgușanu, susține că: „Noi sîntem pregătiți deja să furnizăm căldură. Din 4 octombrie vom începe, eșalonat, pe punctele termice, să umplem racordurile și rețelele secundare, inclusiv cele interioare, ceea ce înseamnă că locatarii trebuie să-și rezolve pînă atunci toate defecțiunile care sunt la conductele și caloriferele din apartament”.

Furnizarea căldurii, conform reglementărilor legale

După ce vor fi efectuate probele la punctele termice, din data de 10 octombrie vor fi umplute toate circuitele. „Pînă ce va fi pornit grupul energetic, CET are la dispoziție CAF-ul care a fost reparat și modernizat, astfel că poate fi pus în funcțiune oricînd, mai spune Drăgușanu. Putem livra căldură cu acesta și înainte de începerea sezonului (15 octombrie-n.n.), chiar eșalonat, dacă asociațiile o solicită”. Obligatoriu, însă, dacă trei zile consecutiv temperatura de afară va scădea sub 10 grade Celsius, așa cum prevăd reglementările în vigoare, CET va furniza agent termic către toate apartamentele racordate la ea. Și în cazul în care asociațiile nu doresc încă să beneficieze de căldură. „Nu putem ține cont de doleanțele asociațiilor pentru că au fost cazuri în care unele au cerut să nu le dăm căldură, iar locatarii lor au făcut scandal că îngheață de frig și că decizia a fost luată fără să fie consultați” argumentează Drăgușanu.

Apartamentele cu datorii vor fi debranșate

CET va livra căldură zi și noapte pe toată perioada de iarnă, deși are de încasat de la asociațiile de proprietari peste 113 miliarde lei. Totuși, celor care au mai mult de 5 milioane lei datorii la întreținere le pregătește o surpriză extrem de neplăcută. Deocamdată, prin intermediul asociațiilor de proprietari, a trimis fiecărui datornic notificare prin care i-a dat un termen pentru a achita debitul. Dacă locatarul în cauză nu se va conforma, va trece la oprirea furnizării căldurii apartamentului în care locuiește. „Vom găsi o soluție tehnică de a-i debranșa de la rețea, chiar dacă va fi cazul să montăm la caloriferele din apartamentele respective robineți pe care apoi să-i sigilăm”. Cei care gîndesc că nu-i va fi ușor CET-ului să intre în apartamentul lor, se înșeală. Pe lîngă contractul pe care îl va încheia cu asociația, furnizorul de energie termică va semna și convenții individuale de plată cu proprietarii sau chiriașii apartamentelor. în această convenție, noi reglementări, care au intrat în vigoare, prevăd printre drepturile furnizorului și acela de a avea „acces pe proprietatea consumatorului pentru desprinderea instalațiilor individuale de la instalațiile de utilizare a energiei termice ale asociației de proprietari, în caz de neachitare a obligațiilor de plată cu o durată mai mare de 90 de zile de la termenul scadent al facturii”. în cazul în care va refuza să permită accesul furnizorului în apartament, proprietarul acestuia va fi acționat în instanță. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.