• lăcașul mai este cunoscut și ca „biserica dintr-un lemn”, deoarece la îmbinări nu a fost folosit nici un cui metalic • deși face parte din patrimoniul național, pentru restaurarea bisericii nu s-a făcut mai nimic
La mai puțin de 15 kilometri de Bacău, într-o poiană a dealului Stana, acoperit în trecutul nu prea îndepărtat cu păduri seculare, tronează, de peste patru sute de ani, o bisericuță, despre care, din păcate, doar localnicii știu. Fost schit de călugări, așezămîntul de cult de la Luncani a rămas cea mai veche biserică din județ, construită în întregime din lemn. Biserica din Luncani, peste care au trecut peste patru secole de istorie, nu are nici un cui, toate îmbinările fiind făcute numai din lemn de stejar, iar intrarea este pavată cu pietre de moară, roase, pe ici, pe colo, de vreme. Lăcașul de cult face parte din patrimoniul național, însă pentru conservarea sa nu s-a făcut mai nimic. Biserica adăpostește icoane vechi de sute de ani, iar ventilația din timpul rarelor slujbe este una originală, care se face prin scoaterea cepurilor de lemn ce străbat bîrnele din loc în loc. Acoperișul înalt, în patru ape, este din draniță și este așezat pe console proeminente în formă de „cap de cal”. Streașina este lată și ocrotește pereții de intemperii, iar cele două clopote, poate mai vechi decît chiar biserica, au înscrisuri chirilice. Glasul lor se aude în zilele de sărbătoare, cînd părintele paroh Vasile Gînju oficiază aici slujbe, și de fiecare dată cînd asupra localității nori negri amenință cu furtuna.
Istoricul Eugen Șendrea, cel care a întocmit chiar și o monografie a satului și a bisericii de lemn „Vovidenia”, este de părere că în județ există alte cîteva sute de biserici aflate în Patrimoniul național, poate nu la fel de vechi ca cea din Luncani, însă fondurile pentru conservarea lor sînt practic inexistente. „Este păcat că o biserică de vechimea celei de la Luncani este pe cale să se prăbușească, atîta timp cînd ea ar putea deveni foarte bine, cu puțin efort, un punct turistic deosebit pentru județul Bacău”, ne-a mai spus Eugen Șendrea.
De starea de degradare în care a ajuns Biserica de la Luncani se poate convinge ușor oricine: deși este destul de greu, lemnul de stejar a început, pe ici, pe colo, să se umple cu cari, bîrnele s-au depărtat unele de altele, iar unele cavouri, cu o vechime de peste un veac, au fost profanate de necunoscuți. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns