Sfîrșitul campaniei electorale a fost resimțit pe deplin în aceste zile de locuitorii din Măgirești, care au copiii înscriși la școlile sau liceele din Moinești. La începutul acestei luni, în momentul în care au vrut să prelungească, pentru încă o lună, abonamentele de călătorie cu mijloacele de transport în comun pentru copiii care merg la școală, oamenii au avut surpriza să constante că li se cer cu mult mai mulți bani decît pînă acum. Elena Văsîi, una dintre mamele ai cărei copii fac zilnic naveta pînă la Moinești pentru a ajunge la școală, spune că, dacă pînă în luna noiembrie abonamentul pentru elevi era de 330.000 de lei, în luna decembrie prețul a crescut, brusc, pînă la 500.000 de lei. „Am crezut că rămîn fără răsuflare cînd am auzit cîți bani îmi cer. Am trei copii la școală. De unde să scot eu acum un milion și jumătate să le plătesc abonamentul?”, se plîngea, ieri, Elena Văsîi. Nu era singura care se afla în această situație. Alături de ea, alte cîteva mame de copii navetiști se arătau a fi la fel de indignate de scumpirea bruscă a abonamentelor. „Am fost și la primărie să cerem sprijin, însă nu am primit nici un ajutor de la nimeni”, a mai adăugat Elena Văsîi. La rîndul său, Vasile Ulea, primarul comunei Măgirești, a confirmat ieri că, fiind vorba de o firmă privată, primăria nu are cum interveni prea mult asupra tarifelor de călătorie practicate de societatea respectivă. „Firma de transport a vrut să facă aceste scumpiri încă de acum o lună, de cînd s-a majorat prețul la benzină, însă i-am rugat să mai amîne puțin, pînă după terminarea campaniei electorale, ca să nu mi-i pun pe oameni în cap”, a recunoscut primarul Ulea. El a mai adăugat că, și după această creștere de tarife, elevii tot beneficiază de ceva reduceri. Abonamentul pentru adulți este 660.000 de lei, iar cel pentru copiii este 495.000. Luna aceasta, pentru că elevii iau vacanță mai repede, abonamentul pentru copii este de numai 315.000 de lei. „în plus de asta, Măgirești este singura comună din zonă unde veteranii de război au dreptul la două călătorii gratuite pe săptămînă”, a mai adăugat primarul Ulea. Răspunsul primarului nu i-a mulțumit deloc pe părinții elevilor navetiști. Ei s-au arătat deciși să își trimită copii pe jos la școală și să renunțe la mijloacele de transport în comun dacă tarifele de călătorie vor rămîne în continuare la prețuri la fel de mari ca cele stabilite la începutul lunii. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.