La piață se lucrează doar în anotimpul cald și cu oamenii primăriei, care, pe lîngă faptul că sînt puțini, mai sînt direcționați și către alte acti…

Administrator

CITAT:
La piață se lucrează doar în anotimpul cald și cu oamenii primăriei, care, pe lîngă faptul că sînt puțini, mai sînt direcționați și către alte activități.

foto, cod „pibu” – Comercianții se uită cu jind la ceea ce piața promite de ani buni a fi și nu este

La piața din Buhuși se lucrează cu viteza luminii stinse

Doina TIMUȘ

Gradul de risc financiar foarte ridicat din orașele mici și mediul rural împiedică investitorii să acopere și aceste zone, pînă și micii comercianți autohtoni aleg să se desfășoare în alte orașe, unde puterea de cumpărare este mai mare. Cîțiva producători de leguminoase și lactate, aproximativ 20, au rămas, cu toate riscurile, fideli pieței buhușene. Ei însă au mai multe motive de nemulțumire. Mult trîmbițata piață agroalimentară, situată undeva în spatele Casei de Cultură, nu este gata nici la ora actuală, în condițiile în care ea a fost anunțată cu ani buni în urmă, iar lucrările propriu-zise au început aproximativ acum trei ani. De atunci, producătorii care au ales să rămînă, totuși, pe piața din Buhuși și-au desfășurat activitatea în șantier, în zgomot de fiare, drujbe și ciocane, în ploaie și pe niște tarabe vechi, ruginite, ale căror uși aproape că nici nu se închid. „Nu știu cînd vom vedea această piața gata. Este mică, nu știu de ce durează atît. Auzim mereu că nu sînt bani, dar nu sînt nici pentru drumuri, nici pentru aia, nici pentru cealaltă, dar oare chiar nu sînt bani pentru nimic?!”, se întreba o legumicultoare. De la autoritățile locale am aflat că la piață se lucrează doar în anotimpul cald și cu oamenii primăriei, care, pe lîngă faptul că sînt puțini, mai sînt direcționați și către alte activități. Banii investiți provin tot de la piață. în funcție de cîți metri pătrați ocupă un comerciant se stabilește și taxa. „Banii ce provin din taxele impuse pe piață se întorc tot acolo. Cînd se adună suficienți bani mai lucrăm cîte ceva și la piața nouă. Cred că în primăvară va fi gata”, a spus primarul de Buhuși, Ionel Turcea. Garanție privită cu neîncredere de cei care-și comercializează marfa în piață. La fel sînt privite și promisiunile de a vedea tarabe noi, moderne și spațiul dedicat comerțului să fie pavat. Experiența anilor trecuți i-a făcut pe piețari să fie circumspecți. Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.