Senatul Universității Bacău, alcătuit din 23 de profesori și 9 studenți, se întrunește astăzi, la orele 12.00, în sala Senatului, pentru a stabili, pe baza votului secret, viitoarea componență a conducerii Universității pentru viitorii patru ani. În cursa pentru fotoliul de rector al instituției s-au înscris reprezentanți a trei din cele patru facultăți: prof. univ. dr. ing. Vasile Puiu, prof. univ. dr. ing. Gheorghe Pintilie (ambii de la Facultatea de Inginerie), prof. univ. dr. Gheorghiță Gogu (de la Facultatea de Științe), și conf. univ. dr. Doina Cmeciu (de la Facultatea de Litere). Pentru funcția de prorector cu probleme economico-financiare s-au înscris profesori exclusiv de la Facultatea de Inginerie: prof. univ. dr. Vasile Puiu, prof.univ. dr. Gheorghe Pintilie, prof. univ. dr. ing. Zichil Valentin, și prof. univ. dr. ing. Gheorghe Brabie. La fotoliul de prorector cu probleme de învățămînt candidează profesori de la trei facultăți: prof. univ. dr. Constantin Măzăreanu (Facultatea de Științe), conf. univ. dr. Adriana Romedea (Facultatea de Litere), și prof. univ. dr. ing. Gheorghe Simionescu (Facultatea de Inginerie). Cea mai diversificată concurență se înregistrează pentru funcția de prorector cu cercetarea științifică și relații internaționale, unde sînt reprezentanți ai tuturor facultăților din cadrul Universității Bacău: conf. univ. dr. Adriana Romedea (Facultatea de Litere), prof. univ. dr. ing. Gheorghe Simionescu (Facultatea de Inginerie), prof. univ. dr. ing. Gheorghe Brabie (Facultatea de Inginerie), și conf. univ. dr. Ababei Cătălina (Facultatea de Educație Fizică și Sport).
Cei mai puțini înscriși se înregistrează pentru funcția de cancelar general al Universității Bacău: conf. univ. dr. Adriana Romedea, conf. univ. dr. Roxana Mironescu, conf. univ. dr. Ababei Cătălina. Alegerile de la Universitatea Bacău se vor organiza după un adevărat sistem de votare recunoscut și în plan politic. Toți senatorii vor avea buletine de vot pe care vor ștampila numele aleșilor într-o urnă special amenajată în Sala Senatului Universității Bacău. „Pentru a se evita orice suspiciuni, în cadrul întrunirii Senatului de luni, 16 martie, s-a stabilit ca la aceste alegeri să fie montată o cabină specială de vot, cu o ștampilă specială și o urnă”, ne-a explicat Gabi Corodeanu, șeful Ligii Studenților din cadrul Universității Bacău și membru al Senatului. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns