La 24 mai, profesorul emerit Anghel N. Rugină, membru al Academiei Române, președinte fondator al International Society for Intercommunicating of New Ideas (ISINI) cu sediul la Boston – Massachussetts, a împlinit venerabila vîrstă de 93 de ani. Economiștii din România, și nu numai, îi (re)cunosc prestigioasa activitate de factură metodologică și aplicativă. Universitatea Bacovia a acordat deja, de mai mulți ani, numele său unuia dintre amfiteatrele sale în semn de prețuire și respect. Mai mult, așteptăm sosirea în țară a Domniei sale pentru a-i înmîna titlul onorific de Doctor Honoris Causa al Universității George Bacovia. În calitatea de președinte în exercițiu al ISINI pentru perioada 2005-2007 adresez, în numele meu și al colegilor bacovieni, o urare sinceră de sănătate și prolificitate. Modelul de viață și de gîndire al savantului român de cetățenie americană merită a fi preluat și aplicat. Profit de prilejul aniversar pentru a face cunoscut faptul că în august 2007 cea de a 9-a conferință mondială a ISINI va avea loc în România. Cei interesați în participare, sponsorizare și în parteneriate media pentru acest eveniment sînt rugați să se adreseze prin e-mail la: ldrugus@ugb.ro. Să speram că bunul Dumnezeu va face posibilă participarea savantului român la acest eveniment de inițiativă românească și de anvergură mondială. (Liviu Drugus)
al savantului român de cetățenie americană merită a fi preluat și aplicat. Profit de
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.