HANDBAL MASCULIN, JUNIORI: Campioană națională în ediția trecută, la juniori, categoria a II-a, echipa de handbal masculin a Clubului Sportiv Școlar Bacău (n.r., juniori I, acum) se simte foarte bine și în sezonul început cu o lună în urmă. Cinci victorii, din șase posibile, nu sînt din drum. Cea mai recentă reușită a venit în ultima etapă a turului, 31-23 cu LPS Piatra Neamț, la sala Orizont din Bacău, acolo unde majoritatea componenților echipei pregătite de Marcel Păunică au îmbrăcat tricourile de campioni, în primăvară. Cele mai multe goluri, 12, au fost înscrise de Rareș Păunică, fiul cel mic al antrenorului care a decis că neamul său este de handbaliști. Pe lista marcatorilor au intrat, fără probleme, Rotaru (8), Șoșu (6), Chirilă (4) și Cocuți (1), dar nu fără ajutorul celorlați coechipieri, cinci dintre aceștia fiind Manole, Blăjuț, Gîrlescu, Tamaș și Șebănescu, ultimii doi portari.
CSȘ Bacău ocupă locul I în grupa I a campionatului și nu are probleme la calificare pentru turneul semifinal pentru care se bat LPS Suceava și LPS Piatra Neamț. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns