Lumea ca lume
* „Lumea-i cum este… și ca dânsa suntem noi”
* Reflecții pe marginea lumii în mișcare
De cînd e lumea și pămîntul, „timpul se scurge” (lat. „Tempora labuntur”), adică „se schimbă vremurile”, oricît am încerca noi, muritorii, să ne împotrivim. „Totul curge” (gr. „Panta rhei”), axioma lui Heraclit din Efes, a dovedit că lumea și omul se află într-o continuă mișcare, ca și natura însăși. Axiomă întărită și de Ovidiu (Metamorfozele) în sensul că „natura e în veșnică schimbare, și totuși, rămâne mereu aceeași”. Cam în același sens cu „Rien ne se perd… tout se transforme” a lui Lavoisier și, în general, a scriitorilor și filozofilor idealiști.
Dar „lumea” nu înseamnă numai natura și societatea în care trăim, ci și tot felul de sisteme social-politice, economice și ideologice; ba chiar și globul pămîntesc, planetele, colectivități și categorii de ființe umane. încît, de aceea auzim spunîndu-se – uneori, cu strîmbături din nas – „lumea politică”, „lumea afaceriștilor”, „lumea interlopă”, „lumea bună” și „lumea rea”, sau… „lumea de apoi”; ca să nu mai amintim decît expresiile stabilite în dicționare: „lumea veche” („the Old world”), „lumea nouă” („the New world”), „lume peste (după) lume” („no end of people”), ori zicale ca: „a-și lua lumea-n cap” („to go into the wide world”) și „a ajunge de râsul lumii” („to become a laughing stock (of others”), cînd vrem să ne referim la o… anumită parte a lumii din vremea noastră.
Se știe că poetul nostru național, Mihai Eminescu, „a avut de furcă” cu lumea din vremea lui, și o pomenește adesea în meditațiile sale filozofice, ca de pildă, în „Scrisorile” sale: „Atunci lumea cea gândită pentru noi avea ființă, / Și, din contra, cea aievea ne părea cu neputință”; unde lumea ideală apare în contrast cu cea reală (comună): „Iar în lumea cea comună, a visa e un pericol, / Căci de ai cumva iluzii, ești pierdut și ești ridicul” (Scrisoarea II)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.