Mihai BUZNEA
Europa are nevoie de România, la fel cum țara dumneavoastră are nevoie de Uniunea Europeană, care poate și trebuie să devină unul din marii actori ai acestei lumi multipolare. Trebuie să ne convingem că, împreună, putem face față procesului mondializării, așa cum este el definit în Tratatul de la Lisabona și este perceput de către fiecare în parte.
Discursul rostit de președintele francez Nicholas Sarkozy în plenul parlamentului român, cu prilejul scurtei vizite oficiale întreprinsă în țara noastră, poate constitui un ghid al conduitei politice și de acțiune pentru guvernanții români de azi și de mîine. Aceasta, pentru că fiecare referire a înaltului oaspete a făcut trimitere directă la imperativele comunitare în contextul globalizării. Planeta noastră e pe punctul de a cădea pradă dezastrului, pe care însă avem datoria de a-l evita prin soluții care să servească deopotrivă interesului general și particular din perspectiva ideii europene: fiecare să fie atent la celălalt și, cu toții, la fiecare.
Urmărind susținerile șefului statului francez am desprins din context sublinierea conform căreia cele două țări ale noastre sînt legate de îndelungate și trainice relații politice, economice și de apărare, care vor trebui să reintre în normalitatea imediată. Parteneriatul strategic semnat cu acest prilej poate constitui premisa unor evoluții pozitive, Franța fiind deja al treilea partener comercial al nostru și investind o mare încredere în posibilitățile și opțiunile României de azi. Patru sînt direcțiile prioritare pe care trebuie să le promovăm și să le susținem: programele energetice, cu accent pe resursa nucleară, dar și prin participarea la proiectul Nabuco, astfel încît să reducem dependența față de alți parteneri; libera circulație a forței de muncă în spațiul european prin reglementări comune la care să adere toate cele 27 de state membre; reconsiderarea politicilor și programelor din agricultura comunitară, capabile să ne asigure resursele de alimentație și să preîntîmpine imixtiunile dinafară; asigurarea securității prin promovarea propriilor mijloace și formule, dar care să nu intre în disonanță cu NATO, UE și politicile lor de apărare. Numai astfel Uniunea Europeană poate deveni unul dintre marii actori ai acestei lumi multipolare și o voce distinctă în rezolvarea problemelor majore cu care se confruntă lumea.
Avem, și vom avea în Franța, un prieten statornic și un susținător de nădejde. Pentru că avem o matrice comună, de sorginte latină, dar și pentru că ne apropie tradiții și aspirații comune. Și mai ales pentru că Franța are încredere în vigoarea României de astăzi, care a știut să se elibereze cu forțe proprii din totalitarismul comunist și să revină, cu drepturi egale, în marea familie europeană. Sîntem două națiuni care își păzesc împreună viitorul – a mai spus președintele Sarkozy – și acest lucru trebuie privit ca o garanție asupra evoluțiilor ulterioare, într-o Românie democratică și europeană.
într-un climat politic dominat de adversități partinice și personale, de suspiciune, neîncredere și interese perverse, cu care ne-am obișnuit în ultimii ani, vizita președintelui francez are meritul de a ne fi adus noi perspective în ce privește viitorul, amintindu-ne că în toate trebuie să existe decență, respect, dorință și voință, dar mai ales încredere. Demnitate, dar și conștiința propriilor valori, a menirii pe care o avem, cît și a vocației europene. Ocupați-vă locul în comunitatea europeană, pentru că România se află în Europa și îi aparține acesteia. Nu trebuie să existe ori să se accepte diferențe de poziții și tratamente între țările fondatoare și cele nou primite, fiecare trebuie să interpreteze aceeași partitură, iar compromisurile presupun să avem o mare ambiție în promovarea propriilor interese.
Urmează, acum, faptele.în toate trebuie să existe decență, respect, dorință și voință, dar mai ales încredere. Demnitate, dar ș
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.