Legitimație pentru Capacitate

Redacția Ziarul de Bacău

• candidații la examenul de capacitate vor putea intra în sala de concurs numai pe baza buletinului de identitate și a legitimației de examen • contestațiile vor fi corectate în alte județe • acestea sînt principalele noutăți ale Capacității 2003

Odată cu debutul celui de-al doilea semestru al anului școlar în curs, elevii din clasa a VIII-a își vor pune serios, cel puțin teoretic, problema examenului de capacitate. Un concurs care, anul acesta, are cîteva noutăți, dintre care apariția legitimațiilor de examen și corectarea contestațiilor în alte județe par a fi cele mai interesante din punct de vedere al elevilor. Legitimații de examen se vor înmîna candidaților în momentul înscrierii acestora la concurs, la secretariatele școlilor pe care le vor absolvi. Asemănătoare cu legitimațiile de examen ce se folosesc la admiterea în facultate, legitimațiile de la Capacitate vor fi indispensabile candidaților, în condițiile în care accesul în sala de examen se va face exclusiv pe baza respectivelor legitimații și a buletinului de identitate, cărții de identitate ori certificatului de naștere, în cazul elevilor care nu au buletin la data derulării examenului.

A doua noutate a Capacității 2003 ține de modul de soluționare a contestațiilor: acestea nu vor mai fi corectate la nivelul Inspectoratului Școlar, ci de către comisii de contestații din alte județe, care vor fi stabililite de către Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Totodată, ministerul a renunțat la etapa discutării în școală a lucrărilor contestate, toate cererile de recorectare urmînd să fie soluționate de către comisiile de contestații respective. Amintim că, pînă acum, contestațiile depuse se rezolvau, într-o primă fază, la nivelul centrului de examen, președintele comisiei de concurs discutînd cu elevul și părinții acestuia pe marginea notei obținute. Dacă diferența dintre nota inițială și cea obținută după recorectarea efectuată de aceeași profesori-corectori era mai mare de un punct sau dacă semnatarul contestației își menținea solicitarea în cauză, lucrarea cu pricina ajungea pe masa comisiei județene de contestații.

În rest, regulamentul de organizare și desfășurare a examenului de capacitate, ediția 2003, mai conține niscaiva noutăți, dar de ordin strict organizatoric. Astfel, numărul minim al candidaților dintr-un centru de examen a crescut, în cazul centrelor de concurs din mediul urban, de la 100 la 250, prima valoare rămînd în vigoare doar pentru centrele de examen din mediul rural. În ceea ce privește centrele de corectare, acestea au fost botezate centre de evaluare, MEC recomandînd să existe cîte un singur centru de evaluare la nivelul unui județ. Inspectorul general adjunct Ana Marchiș, cea care va coordona și examenul de capacitate din 2003, spune însă, că, în cazul județului Bacău, numărul acestora va fi puțin mai mare. „Nu putem face doar un singur centru de evaluare, deoarce acest lucru ar crea dificultăți în asigurarea profesorilor corectori. Numărul acestora va fi, însă, mai redus decît cel de anul acesta, cînd au funcționat 15 centre de corectare. Probabil că, anul viitor, nu vom avea mai mult de 6-7 centre de evaluare. În ceea ce privește numărul centrelor de examen, acesta va fi tot în jur de 45, ca și în 2002”, ne-a declarat adjuncta Ana Marchiș.

O altă noutate a examenului de capacitate se referă la modul de stabilire a președinților și membrilor comisiilor de examen, respectiv evaluare. Aceștia nu vor mai fi stabiliți de către Inspectoratul Școlar, ci de către minister, prin tragere la sorți efectuată pe baza listei propusă de școli și avizată de Inspectoratul Școlar. Cît privește calendarul examenului de capacitate, pe care vi-l prezentăm în tabelul alăturat, acesta nu a suferit modificări importante. (Eduard CUCU)

Data (prima sesiune/ a doua sesiune) Activitate

9 – 12 iunie / 1-4 iulie Înscrierea candidaților

16 iunie/ 25 august Limba și literatura română – probă scrisă

17 iunie/ 26 august Limba și literatura maternă – probă scrisă

18 iunie/ 27 august Matematica – probă scrisă

19 iunie/ 28 august Istoria românilor sau geografia României – probă scrisă

21 iunie/ 30 august Afișarea rezultatelor și depunerea contestațiilor

22-23 iunie/ 31 august- 1septembrie Rezolvarea contestațiilor

24 iunie/ 2 septembrie Afișarea rezultatelor finale

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.