România a importat în 2025 legume în valoare de peste 800 de milioane de euro, o mare parte dintre acestea fiind aduse în sezonul rece, atunci când producţia internă nu poate acoperi cererea. În acest context, Marian Brezeanu, directorul Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău, susţine că viitorul legumiculturii româneşti depinde de dezvoltarea spaţiilor protejate moderne, potrivit ZF.ro.
Acesta a declarat, în cadrul emisiunii ZF Agropower, că România are nevoie urgentă de investiţii în sere şi solarii pentru a reduce deficitul comercial şi pentru a face faţă efectelor schimbărilor climatice.
„Viitorul legumiculturii va fi mare parte în spaţii protejate. Vorbim despre o legumicultură intensivă, cu producţii mari, destinate supermarketurilor, hipermarketurilor şi pieţelor”, a afirmat Marian Brezeanu.
Potrivit acestuia, actuala infrastructură este insuficientă pentru necesarul pieţei. În prezent, România dispune de aproximativ 4.500 de hectare de spaţii protejate, dintre care doar 365 de hectare sunt sere, în timp ce suprafaţa cultivată cu legume în câmp depăşeşte 93.000 de hectare. Astfel, mai puţin de 5% din suprafaţa legumicolă este protejată.
Directorul staţiunii din Bacău subliniază că investiţiile în sere moderne, mai ales în cele de sticlă, sunt costisitoare şi se amortizează în timp, motiv pentru care nu mai poate fi atins modelul marilor complexe de dinainte de 1989. În schimb, el consideră viabile investiţiile în unităţi mai mici, de două până la cinci hectare.
Schimbările climatice reprezintă o altă provocare majoră pentru fermieri. Temperaturile ridicate şi perioadele de secetă atmosferică favorizează apariţia bolilor şi dăunătorilor, afectând grav producţiile agricole.
„Ajungem în luna iulie şi nu mai reuşim să culegem fasole sau tomate în câmp”, a explicat Marian Brezeanu, adăugând că anumite soiuri şi hibrizi importaţi nu sunt adaptaţi condiţiilor climatice din România.
Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău dezvoltă propriile soiuri adaptate climatului local. Un exemplu este soiul de fasole „Auria de Bacău”, care oferă rezultate foarte bune în spaţii protejate, însă este afectat de perioadele de arşiţă din timpul verii.
Instituţia băcăuană are 28 de angajaţi, dintre care 14 cercetători, şi desfăşoară atât activităţi de cercetare finanţate din fonduri proprii, europene şi guvernamentale, cât şi activităţi de producere a seminţelor pentru fermieri.
Din portofoliul staţiunii, cele mai căutate culturi sunt ardeiul, fasolea şi porumbul zaharat, dar cercetătorii lucrează şi cu tomate, varză sau salate.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.