L’embarras du choix

Constantin CĂLIN

între sfîrșitul anului trecut și începutul anului curent a fost cea mai lungă vacanță de iarnă a ziariștilor, de patru și de cinci zile. Am profitat și eu de ea, întrucît săptămîna precedentă n-a trebuit să dau „Bazar”-ul. Acum, însă, cînd încerc să-l reiau, mi-i greu. Principala dificultate constă în alegerea subiectului. L’embarras du choix! Primul care mă ispitește e o analiză semantică a „felicitărilor” de Sărbători. Evident, toate cuprind „calde urări de bine”, dar pentru unii „binele” înseamnă, mai întîi, „sănătate”, pentru alții „noroc”, pentru alții „spor la muncă”, pentru alții „succese”, pentru alții „prosperitate”, pentru alții „liniște sufletească”, „mulțumire deplină” și „bucurii”. Această ierarhie poate fi argumentată și statistic. Dintre toate formele epistolare, felicitările îmi par a fi scrise cel mai adesea de autori care se privesc în oglindă. în ele îi recunosc mai curînd pe cei ce le trimit decît pe mine, destinatarul lor. Se pare că fiecare urează celorlalți ceea ce i se potrivește lui, că pleacă de la dorințele și nevoile proprii. Unii fac urări cu generozitate, „din toată inima”, alții le compun cu mîna strînsă. De aceea, din cele cincisprezece-douăzeci de cuvinte folosite în asemenea texte se obțin efecte diferite: entuziasm sau plictiseală. Sînt „felicitări” la care vibrez și „felicitări” care mă lasă indiferent. Pe unele le simt că mi se adresează cu adevărat mie, pe altele că pot fi destinate oricui. âmi plac cele care au ceva energic, exploziv în cuvintele lor și mă irită cele cvasioficiale, stereotipe, scrise de persoane care în locul sincerității pun niște „exerciții de stil”. Dacă m-aș opri la subiectul schițat mai sus, ar trebui să arăt și că, față de cele de la zilele onomastice, „felicitările” de Sărbători conțin un element suplimentar: formula „dimpreună cu familia”. Ideea e că de Crăciun, de Anul Nou, mai apoi de Paști, împărtășim împreună, mai mult decît în restul timpului, aceleași valori și aceleași stări. Marile Sărbători sînt un îndemn la unitate și concordie, începînd de la „celula de bază a societății”. Astăzi genul „felicitare” e în declin. Faptul se verifică în număr. Acum am primit de vreo cinci ori mai puține ca în 1989, de pildă. Anul Nou a fost mereu un generator de iluzii, iar atunci, sincer vorbind, aveam mai multe. Visam la ce va fi „după”. între timp, unii din cei ce-mi trimiteau „felicitări” au murit, alții s-au „răcit”, alții și-au modificat obiceiurile de comunicare: telefonează. Marcați de decepții, nu mai au însă tonul euforic de altădată. Noile iluzii nu-i mai fascinează, mai că le-ar lua în răspăr.
Apropo de euforie, și despre ea sînt înclinat să-mi spun aci opinia. Cea pe care am observat-o în „revelioanele integrării” mi s-a părut exagerată și, în mare parte, factice. Fără muzici, artificii și televiziune, ea nu ar fi atins nicicum atare proporții. „Euroeuforia” e departe de a fi un sentiment larg răspîndit, popular, cum s-a încercat a se demonstra. Administrată ca un drog oficial, consumată doar de spuma orașelor, ea pare o beție de moment, ale cărei efecte se vor destrăma la impactul cu realitatea. întîi amețirea, apoi lecția de luciditate! Nu sînt „antieuropean”, cum m-ar putea bănui răuvoitorii, ci doar un om care preferă moderația. Mai știu și că, în istorie, lucrurile trainice nu au debutat cu spectacole. Mi-ar fi plăcut, așadar, să văd mai puțin”entertainment” și mai multă sobrietate, din respect pentru lumea care cugetă și pentru lumea nedumerită. întrebe-se fiecare ce motive are să jubileze. A realizat ceva în plus stimulat de ideea de Europa? âmi voi scoate șapca în fața celui care îmi va răspunde da. Noi avem de luptat, cred, cu propriile noastre slăbiciuni, dintre care una e că ne încălzim repede la focuri de paie, și ne răcim tot atît de repede. De aci și inconstanțele, variațiile în materie de loialitate. Nu exclud, prin urmare, că mîine-poimîine, cînd vor da de dificultăți, cei ce-au țopăit în aceste zile și-n aceste nopți în piețele publice vor face „volteface” și se vor dezice de înflăcărarea lor. Cert, n-avem răbdarea degustării lucrurilor și adesea sărim peste momentul aperitivelor. âi compătimesc pe naivii care își imaginează Europa ca o masă întinsă pentru un festin. Nu cumva, oare, mă întreb, România e masa? în timp ce noi sîntem animați de „integrare”, vesticii sînt animați de „extindere”. Nu trebuie să fii profet ca să spui că se va migra în ambele sensuri: noi, de cele mai multe ori, ca proletari, ei ca proprietari. Obsedați de binefacerile care ar urma, să nu uităm de grijile ce ne pot sosi în noua situație. Intrarea în Europa n-a modificat geografia noastră, dar deja a accentuat unele rele din istoria noastră: am devenit margine, graniță, nu cu străinii, ci cu „frații”!
Al treilea subiect care vrea să se înghesuie în „Bazar”-ul de azi e despre programele de Anul Nou ale televiziunilor. în toate, locul umorului a fost foarte redus. Nimic memorabil (ca odinioară) în această materie. Aproape exclusiv muzical, divertismentul a fost ilustrat, mult mai mult decît în alți ani, de artiștii romi. Unii, îndeosebi „maneliștii”, m-au enervat, alții, cei din fanfara „Ciocîrlia”, mi-au stîrnit admirația. Primii nu-s buni nici să le facă ghetele acestora din urmă, dar se fandosesc ca „mari baștani”, domni și regi. Cîtă fudulie, atîta vulgaritate. în decadență alarmantă, gustul unei mari părți a publicului trage totuși spre ei! Din păcate!…re în locul sincerității pun nișt

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!