Liberalii băcăuani recunosc eșecul programului „Fermierul”

Administrator

Programul „Fermierul”, prin care se dorește dezvoltarea agriculturii, bate pasul pe loc în județul nostru. Eșecul parțial al acestuia a fost recunoscut și de cei care l-au promovat, respectiv de liberali. „Există receptivitate pentru acest program, dar din păcate adresabilitatea este foarte mică. Pentru a aplica proiectul trebuie și forță financiară, dar și capacități manageriale, care nu există în prezent. Am fost în numeroase sate din județ și oamenii mi s-au plîns că nu au resursele financiare să înființeze ferme”, ne-a declarat deputatul Ionel Palăr. Acesta a mai spus că, la nivelul județului nostru și-a propus să înființeze cîte două ferme în fiecare comună, dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu aceea din teren. Realitatea din județ le-a arătat liberalilor că abia dacă se vor putea pune pe picioare programe în trei localități. „Sînt mai multe proiecte la nivel de județ, dar doar trei dintre ele au șanse, din păcate. Este vorba de fermele din Răchitiș, Glăvănești și Podu Turcului”, a precizat deputatul Palăr. Pentru că programul nu merge, iar oamenii de la țară nici nu pun problema unor investiții în ferme, liberalii băcăuani s-au decis să meargă cu o analiză la ministrul Agriculturii și să caute soluții pentru ca programul să fie mai accesibil. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.