Cei mai mulți dintre elevii care s-au înscris la clasele cu profil vocațional de la cele șase licee din județul Bacău vor afla astăzi rezultatele admiterii. Singurii care au scăpat de emoțiile probelor eliminatorii sînt elevii care s-au înscris la clasa de filologie bilingv engleză de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, singura de acest tip din întreg județul. Sîmbătă, cei 144 de elevi înscriși pe 28 de locuri au susținut la engleză atît proba scrisă, cît și cea orală. „90 dintre cei 144 de concurenți au fost admiși, obținînd note peste 6,00. Rezultatele finale se vor afla tot pe 9 iulie, cînd se va face admiterea computerizată, departajarea fiind făcută tot de media de admitere”, afirmă Margareta Neacșu, directorul Colegiului „Vasile Alecsandri” din Bacău. Emoțiile s-au încheiat și pentru candidații care au optat pentru clasele de la Liceul Teologic Romano-Catolic „Sf.Iosif” Bacău, care au aflat încă de sîmbătă rezultatele finale ale admiterii. Practic, din cei 60 de candidați înscriși, doar patru au fost respinși și au fost nevoiți să se orienteze spre alte licee.
Ieri s-au desfășurat probele de aptitudini și la celălalt seminar catolic din județ, cel de la Onești, unde pentru 56 de locuri s-au înscris doar 50 de concurenți, astăzi urmînd să se afișeze rezultatele după probele eliminatorii.
La Colegiul Pedagogic din Bacău, ieri a fost ultima zi de desfășurare a probelor eliminatorii, după cele programate sîmbătă și duminică. Cei 89 de concurenți intrați în cursă vor afla astăzi dacă au trecut sau nu de probele eliminatorii, însă departajarea finală o va face tot media de admitere. Astăzi vor fi afișate rezultatele probelor de aptitudini.
Elevii care s-au înscris pentru cele trei profiluri de la Liceul de Artă din Bacău vor afla, astăzi, rezultatele finale ale admiterii, după ce timp de trei zile au susținut probe de aptitudini, pentru care au fost notați, iar notele se iau în calcul la media generală de admitere. Aceeași situație se înregistrează și la Liceul Sportiv din Bacău, unde la clasa de fotbal s-au înscris, pe 56 de locuri, 107 candidați, iar la clasa cu profil sportiv cu 28 de locuri, 34 de concurenți. „60 de concurenți de la clasa de fotbal au obținut note de trecere la probele eliminatorii, diferența față de locurile aprobate în planul de școlarizare făcînd-o media de admitere, la care s-a adăugat media probelor eliminatorii. La clasa cu profil sportiv au fost doar 28 de elevi care au obținut note de trecere la probele eliminatorii. Rezultatele finale ale admiterii vor fi afișate astăzi, în jurul prînzului”, ne-a declarat Gheorghe Baltă, directorul Liceului Sportiv din Bacău. Cadidații care nu vor fi admiși la liceele cu profil vocațional vor avea timp să se orienteze spre alte licee și să intre în calcul la admiterea computerizată. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns