VOLEI MASCULIN – DIVIZIA A2: Lideră incontestabilă în seria Est a campionatului masculin de volei al Diviziei A2, Știința Bacău va juca astăzi în etapa a 9-a pentru cea de a opta victorie, din tot atîtea posibile, în actualul sezon competițional. învingătoare și în tur, cu 3-0, Știința promite un scor similar și în partida de astăzi cu WOG Brăila. Cu pretenții la locul I în grupă înainte de începerea campionatului, reprezentanta Brăilei nu poate pune probleme unei echipe băcăuane care nu a pierdut decît un set de la începutul sezonului competițional și care se dorește încheiat cu revenirea în primul eșalon. Este de așteptat ca antrenorul Cornel Păduraru să înceapă meciul cu următoarea formulă: Alexe – Lazăr, Țurcanu, M. Cartacuzenco (Huțuleac), Tofan, Crintă / Ghimeș (libero). Partida va începe la ora 12.
CSU Galați are liber întrucît Teleajenul Văleni s-a retras. Celelalte două meciuri ale etapei sînt: CSȘ Metal Buzău – Rapid București, Pro Volei Botoșani – CSMU Suceava. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.