Capacitatea maximă a unui lift de persoane este de 320 de kg și foarte multe deranjamente apar din cauza supraîncărcării. în majoritatea cazurilor, lifturile se blochează între etaje pentru că locatarii cară cu ele gresie, fațanță, parchet, moloz, plus 2 – 3 persoane. Lifturile sînt verificate și de ISCIR, iar înainte liftierii fac o revizie generală, în care se schimbă toate componentele necesare. „Exista situații în care ISCIR ne dă termene pentru repararea ascensoarelor ce urmează a fi verificate. Singurele probleme mari sînt legate de uzura foarte mare a troliului”, spune Ioan Doroftei, directorul societății „Construct Lift” Bacău. După lege, dacă s-a spart un geam, de fiecare dată liftul ar trebui să fie oprit, pentru că oricine poate să-și scoată mîna în afară în timpul funcționării. în acest fel, jumătate dintre lifturi ar trebui, zilnic, să stea. La ora actuală, una dintre societățile de întreținere a ascensoarelor din Bacău are facturi neîncasate de peste 100 milioane de lei și este una dintre puținele societăți de utilități care nu percepe penalități pentru întîrzieri. Cea mai bună metodă care îi face pe băcăuani să onoreze facturile pentru întreținerea liftului este oprirea acestuia. Liftierii din Bacău se confruntă de multe ori și cu situații neplăcute. Aceștia găsesc pungi cu gunoaie menajere aruncare în puțurile lifturilor. Ascensoarele mai sînt confundate de multe ori și cu toaletele publice. „La blocurile care au interfoane, această problemă s-a rezolvat. Din fericire există și imobile în care locatarii se comportă exemplar și unde lifturile arată impecabil, chiar dacă au aceeași vechime și uzură ca majoritatea ascensoarelor din oraș. Se pare însă că unii băcăuani nu știu ce să mai facă pentru a beneficia de luxul unui lift, iar alții ignoră total beneficiile pe care ascensoarele le aduc”, adaugă Doroftei. (Ramona IONESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.