Registrul Comerțului va publica pe pagina de Internet proprie (adresa www.onrc.ro) lista societăților comerciale care, pînă la sfîrșitul lunii iunie 2004, sînt obligate să-și preschimbe certificatele de înmatriculare și înregistrare fiscală cu certificatul de înregistrare. „Publicarea acestei liste are menirea de a-i atenționa pe acei comercianți ale căror societăți comerciale ar putea fi dizolvate în temeiul prevederilor art. 232 din Legea 31/1990”, se arată într-un comunicat al Oficiului. Gheorghiță Patrichi, directorul Oficiului Registrului Comerțului (ORC) de pe lîngă Tribunalul Bacău, spune că „mai e de lucru la inventarierea firmelor cu nereguli în acte, dar lista completă a firmelor băcăuane în neregulă va fi publicată pe Internet peste aproximativ două săptămîni”. Lista va cuprinde și societățile comerciale care trebuie să-și înnoiască documentele privind sediul social, mandatul administratorilor și al cenzorilor, precum și pe cele care nu și-au depus situațiile financiare anuale. Lista publicată va fi actualizată pe măsură ce societățile comerciale își rezolvă problemele semnalate. (Florin POPESCU)
Lista firmelor cu nereguli în acte, publicată pe Internet
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.