Localitațile din vestul județului vor avea apă și canalizare

Administrator

Localitățile din vestul județului ar putea căpăta, cît de curînd, aspect european. Aici se vor realiza o serie de investiții în alimentarea cu apă și în canalizare, cu finanțare europeană. Consiliul Județean (CJ) Bacău a obținut sprijin francez, pentru un amplu proiect care vizează amenajarea bazinului hidrografic al Trotușului. „Am primit avizul favorabil de la Ministerul de Economie, Finanțe și Industrie din Franța, pentru realizarea unui studiu de fezabilitate al bazinului hidrografic al Trotușului. Proiectul a trecut de comisiile de specialitate și, pe 30 ianuarie, urmează să înceapă studiul propriu-zis”, ne-a declarat Cornelia Gireadă, director executiv la CJ Bacău. Studiul va costa în jur de 20 de miliarde de lei, din care instituția băcăuană va contribui cu cinci miliarde, iar restul va fi aportul ministerului francez. Obiectivul acestui proiect este alimentarea cu apă, crearea unei rețele de canalizare și stații de epurare în localitățile din vestul județului. Primele calcule arată că investiția se ridică la 65 de milioane de euro. Studiul de fezabilitate va fi depus la Comisia Europeană, împreună cu fundamentarea de buget, pentru obținerea banilor europeni necesari proiectului. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.