Ramona IONESCU
Băcăuanii care doresc să aibă căldură în apartamente mai devreme decît prevede legea pot cere acest lucru la CET. Locuitorii municipiului Bacău trebuie să facă în acest sens o cerere scrisă și către asociațiile de proprietari. Furnizarea de agent termic mai devreme se va face numai acolo unde sistemul permite acest lucru. Potrivit Regulamentului de furnizare a energiei termice, sistemul de încălzire se pune în funcțiune numai după ce, timp de trei nopți consecutive, temperatura scade sub 10 grade. CET a început să verifice instalațiile termice din locuințele băcăuanilor de mai bine de o săptămînă. Singurii băcăuani care pot beneficia în momentul de față de confortul termic dorit sînt „centraliștii” și locatarii care au centrală proprie la subsolul blocurilor. în cazul acestora, șefii de bloc au început deja să strîngă semnături de la locatari pentru a porni instalațiile de furnizare a agentului termic. Oamenii și-au aerisit caloriferele și pot beneficia oricînd de căldură. „Eu sînt dispus să pornesc centrala. Cererile pentru căldură vin în special de la familiile cu copii mici și de la locatarii care locuiesc la parte și la ultimul etaj, unde e mai rece. Pentru că fiecare apartament este dotat cu repartitoare de căldură, oamenii pot avea oricînd caloriferele fierbinți. Mai greu o să le fie cînd vine factura la întreținere”, declară Nicolae Andrieș, șef de scară. ă
Ramona IONESCU
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.