Vegheați de George Bacovia, copii au fost foarte bucuroși ducînd flacăra creației literare. Ziua de 2 iunie a început cu decernarea premiilor festivalului-concurs de creație pentru elevi „Extemporal la viitor” și concursul revistelor școlare. La acesta au participat 15 unități școlare. 144 de poezii, 16 eseuri, 225 de compuneri. Cum se puteau alege dintre atîtea creații doar cîteva care să fie premiate? Asta a rămas la latitudinea juriului format din conducătorul cenaclului literar „Avangarda 22”, Victor Munteanu, și alți specialiști. Partenerii acestui concurs au fost „Fundația culturala Georgeta Mircea Cancicov”, Primăria și Consiliul local Bacău. Pe primul loc la poezie s-a clasat Roxana Rupescu, clasa a VII-a B, de la Școala Al. I. Cuza, iar la proză a fost un boboc din clasa a II-a A, din Școala „Domnița Maria: Raluca Ionela. în acest an, cei de la „Cuza ” și de la „Domnița Maria” au dominat premiile concursului de creație literară. La clasele IX – XII, bătălia a fost foarte strînsă și premiile le-au obținut doar fetele: premiul special – Oana Maria-Nița, Colegiul Național „Ferdinand I”; premiul I – Oana Tania Tîrnici, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”. Concursul revistelor școlare a avut loc în aceeași zi, iar pe primul loc s-a clasat „Proiect 21” revista a Colegiului Național „Economic -Ion Ghica „. Lîngă statuia lui George Bacovia, copii sînt și au fost siguri ca vor duce mai departe „flacăra creației literare”. (Ovidiu BîCA, clasa a VII-a A, Școala „Mihai Drăgan”)-Premiul
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.