LUMEA OAMENILOR

Papa și știința

Dan PERȘA

Recent, dorința Papei Benedict al XVI-lea de a deschide anul academic la Universitatea „La Sapienza” din Roma s-a lovit de protestul a 67 de universitari. Cauza e afirmația pe care actualul Papă a făcut-o pe vremea cînd era cardinal: el a spus că Biserica a fost de partea rațiunii atunci cînd l-a condamnat pe Galileo Galilei, deoarece savantul susținea teoria coperniciană cum că Pămîntul se învîrte în jurul Soarelui fără a avea dovezi. Bizarul acestei idei nu stă, cum s-ar putea crede, în ceea ce afirmă direct, ci în faptul că, un cardinal catolic judecă faptele nu în temeiul credinței în Dumnezeu, ci tot cu mijloace pozitiviste. Cum stau, de fapt, lucrurile? De o bună bucată de vreme, noi, oamenii civilizației noastre, posedăm două metode interpretative: semiotica și hermeneutica. Nu ne interesează aici complicațiile fiecăreia dintre aceste metode, ci substratul ontologic al fiecăreia dintre ele, adică impactul pe care credința că e valabilă una sau cealaltă, îl are asupra existenței fiecărui om. Semiotica afirmă că existența, fenomenele și instituțiile au rădăcini istorice și caută să interpreteze totul în acest sens. Hermeneutica afirmă că există o Ființă supremă și tot ce există își are originea în Ea. E limpede că noi trăim într-o epocă semiotică, deoarece credința în Dumnezeu e mult diminuată. Și care sînt consecințele? Atunci cînd crezi că rădăcinile existenței sînt „istorice”, ești obligat să crezi, de pildă, că omul se trage din maimuță. Deci, accepți teoriile lui Darwin, cea a originii speciilor și a adaptării la mediu. Accepți că Dumnezeu este Natura și că ființa umană este pur biologică, lipsită de scînteie divină, că ea se naște într-o zi și moare în alta, fără a avea un suflet nemuritor. Hermeneutica, dimpotrivă, mărturisind existența Ființei supreme, afirmă că omul e o creație divină și susține perenitatea existenței umane, într-o viață aflată dincolo de moarte. Evident, încredințările semiotice au fost răspîndite de materialismul dialectic și istoric, care a influențat nu doar Rusia și țările est și central europene, ci și bună parte a intelectualității Franței și Italiei mai ales, iar prin acestea a tuturor țărilor europene și a întregii lumi. Dacă stai și te întrebi care din cele două încredințări, cea semiotică sau cea hermeneutică, îți oferă o deschidere a vieții spre spiritualitate, spre energii creative, spre pace a ființei și lumii, spre echilibru psihic, spre fericire lăuntrică – eu cred că nu e posibil decît un singur răspuns: hermeneutica e cea capabilă să facă toate acestea pentru oameni. De aceea, cardinalul ajuns Papă greșește. Pentru că, supremul său argument logic (și argumentul ce poate fi adus de orice religie), este acela că știința nu neagă nicidecum existența și posibilitatea noastră de a crede în Dumnezeu. Deoarece știința doar cercetează lumea și o dezvăluie, iar această lume nu e așa cum a făcut-o Dumnezeu? Ba întocmai așa e, cu sori, planete, stele și cu legi fizice. Iar dacă Dumnezeu a vrut ca pămîntul să se rotească în jurul soarelui, așa a făcut și doar oamenii, greșind, au crezut altfel. Știința nu face decît să descopere legile puse de Dumnezeu la baza creației sale. Să afirmi, ca Papa, că rațiunea ar fi fost de partea lui Galilei dacă avea dovezi, înseamnă să stai pe o concepție semiotică. Și măcar fețele bisericești mă așteptam să se afle pe poziții dictate de spiritualitate. tească în jurul soare

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!