Lumea românească

Isteria a trecut, cauzele ei au rămas

Cerul s-a mai luminat, norii nu mai stau grămadă peste stat. Isteria dramatică pusă în scenă de toate televiziunile s-a mai potolit, iar politicienilor le-a mai scăzut tonul critic, mulțumiți că peste inundații nu s-au mai suprapus și anticipatele. Amenințarea și spaima pierderii scaunelor parlamentare în tot spectrul politic a fost atît de mare, încît aleșii noștri și-au pierdut nu numai liniștea, ci și luciditatea. Deși acuzau în gura mare „incapacitatea Guvernului Tăriceanu, ineficiența și bălmăjeala de care dădea dovadă”, țineau cu dinții de el, ca nu cumva să demisioneze. Pe bună dreptate omul simplu se întreba: „păi, dacă e un guvern slab, ineficient, de ce nu dați cu el de pămînt?” Nu era cazul. Se ivise nesperata ocazie a unui trend profund justițiar, încît de la reporteri umblători cu microfonul în mînă prin apă după primari și pînă la vîrful PSD-ului și PRM-ului, toți s-au repezit să arunce cu noroi și cu mîl în autorități, să exprime – prin ton și grimase – o vehemență aberantă, să sară la beregata Puterii, doar, doar vor convinge prostimea că reîntoarcerea la mineriade și baroniade este mai acătării decît hăhăitul marinarului. în zadar încerca președintele să tempereze imaginea catastrofei și să canalizeze mesajul de la dramă și deznădejde spre luciditate și optimism. De la Ion Iliescu (tatăl imaginilor terifiante ale mineriadelor) și pînă la „Prostănacul” și „Bombonel”, toți simțiseră mirosul de sînge portocaliu. într-un glas cereau instituirea stării de necesitate sau de urgență, ca să intrăm pentru un timp sub dictatură militară. Ocazie nesperată pentru a arăta, apoi, cu degetul spre o Putere devenită dictatură sud-americană sau africană, de tipul lui Castro sau Mobutu.
Domnișoarele reporterițe, rujate și fain coafate, tinereii ziariști audio-video treziți peste noapte mari analiști socio-politici, hămesiți de senzațional, s-au repezit fără nici o milă și știință în autoritățile surprinse de viituri, interogîndu-le mai abitir ca la poliție sau procuratură. Dacă pe teren inundațiile au făcut victime, au dărîmat case și au omorît vite și păsări, pe micile ecrane au clocotit indignarea și lamentația oarbă. Ezitante la început, autoritățile s-au repliat ulterior și s-au implicat profund în limitarea consecințelor catastrofei. Băsescu și Tăriceanu i-au umilit pe toți la actorie politică în filme cu țărani și șoferi de basculante, cu mămăligă și sarmale îngurgitate chiar în mijlocul drumului. Au înghițit și sudalmele necăjiților, fiind mai aproape de suferințele oamenilor decît înștăifații domni ai PSD, vinovați de deturnarea fondurilor pentru diguri în buzunarele fără fund ale baronilor de tot soiul.
Cu ajutorul Antenei 1 și 3, a „Partidului Observator”, a OTV și B1TV au fost reactivați cîrcotașii de profesie Octavian Paler, Ion Cristoiu, C.T.Popescu, cărora le plouă mereu în traistă și-n gură. Aceștia ne-au ilustrat un tablou apocaliptic, caracterizînd România ca fiind o țară tragică. Drama țării, însă, constă în nesfîrșita hărhăială a vechilor politruci, a căror nerușinare publică întrece orice măsură. N-au înțeles și n-au luat în seamă nici o clipă „Apelul către lichele” a lui Gabriel Liiceanu, n-au încetat să-și ridice vocea nici în clipele cînd vinovăția colaboraționismului cu dictatura le stătea în spinare cît un munte. Țara nu-i tragică, e lovită de calamități, de obscenitate, nerușinare și destrăbălare publică, de vocile imbecile ale tatulicilor, vadimilor, ilieștilor, hrebenciucilor, cozmâncilor, năstașilor, ale profitorilor democrației, deturnate în interes propriu. Nici unul dintre aceștia nu suflă o vorbă despre joagărele partidului care au decupat din pădurile țării zeci de mii de hectare, lăsînt obscinele pleșuve, ca să le ia viiturile la prima ploaie mai apăsată. Tăcerea neagră este păstrată de PSD și în privința fondurilor alocate de UE pentru a dezgropa satele din trecutul medieval. Mai mult de jumătate dintre acestea au fost zidite (ca Ana lui Manole) în vile de partid.
N-am să înțeleg niciodată cum intelectuali cu oarece rasă (ca Octavian Paler) își exercită virtuozitatea critică, fără să vadă atemporalitatea țăranilor români, menținuți de comunism și apoi de democrația de cumetrie al lui Ion Iliescu într-o continuă spaimă că vin moșierii și le ia sărăcia din ogradă. Dacă este ceva tragic în România, apoi această stare de înapoiere a satelor este tragică. O țărănime instruită, conștientă de puterea ei, i-ar fi azvîrlit de mult la groapa istoriei pe toți demagogii de partid și de stat. Nici un pesedeu sau un peremeu n-ar mai fi putut conta pe voturile sătenilor. Nici un parvenit, care vrea să-și șteargă din biografie păscutul vacilor și-al oilor, n-ar mai putea accede la putere fără performanțe cunoscute și fără merite. Moștenind o sărăcie lucie și menținuți și acum în neputințele seculare, țăranii sînt victime inocente și sigure ale tuturor catastrofelor naturale. N-au credit agricol, n-au bani de asigurare a caselor și recoltelor, n-au tractoare, nu pot face o agricultură modernă. Casele le sînt, în majoritate, din chirpici, ușor de dărîmat și luat la vale de viituri. Nivelul de instrucție și cultură politică le este extrem de scăzut, dar fiind patrioți (pentru că ei sînt cei mai legați de glie) sînt ușor de manipulat politic de demagogia patriotardă și mincinoasă a unor Iliescu, Geoană, Năstase sau Vadim. Cred că asupra acestui aspect actuala Putere trebuie să mediteze mai mult și să acționeze în consecință. Pentru că țărănimea a fost seva vitală a oricărui act istoric și va continua să fie atîta timp cît va exista pe pămînt. (Vasile PRUTEANU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!