Lumea românească

Administrator

Coșmarul nostru de ieri și de azi

Vasile PRUTEANU

„Frumusețea va salva lumea”, scria Dostoievski, dar cred că marele scriitor nu se referea la cea estetizantă, ci la frumusețea înțeleasă ca adevăr, luciditate, normalitate. Acel tip de frumusețe vrăjmașă a prostiei și pociturii, care-s mereu hîde, ridicole, neghioabe. Trăim aberant între Felix, Max și Mona Muscă, într-o lume strîmbă, printre structuri ale prostiei agresive și de sine încîntată, care nu-i mai puțin urîtă decît kitschul, mahalaua, moftologia. Ostilitatea noastră se îndreaptă împotriva neroziei, a sluțeniei de caracter – numele real al HIDOȘENIEI. Din motive lesne de înțeles, abia acum se aud poveștile odioase și obscure ale unor ani în care turnătoria la Securitate era o demnitate ascunsă, acoperită și justificată prin sloganul „ne apărăm patria de toată lumea asta mare, care ne vrea numai răul”. Și nimeni alții nu i-l voiau, decît cîinii de pază ai comunismului. Salvarea de va veni, v-a surpa „aerele” pe care și le dă hidoasa gugumănie. Din ce motive și-au vîndut sute de mii de oameni sufletul diavolului? Teamă? Frică viscerală? Lașitate? Dorință de parvenire? Oricare ar fi motivele, urîciune și trădare se numesc. în zadar s-ar apăra cu strășnicie turnătorii Felix și Dana (recte Dan Voiculescu și Mona Muscă) făcînd-o pe naivii, ba chiar pe patrioții. Minciuna și micimea de suflet îi caracterizează.
într-o pagină memorabilă, Leopardi – referindu-se la moralitatea vieții de astăzi – scria că „Adevărul cu siguranță nu este întotdeauna frumos; totuși el alină sufletul, iar omul simte o mulțumire, oricît de urît, de cumplit și de mizer ar fi acest adevăr. Cel mai rău lucru pe lume și cea mai mare nefericire a omului este însă ca, lipsit de frumusețe și adevăr, să fie nevoit să conviețuiască cu ceea ce nu-i frumos, nici adevărat”. Fraza mi se pare excelentă, definitivă, irecuzabilă. Așadar, adevărul stă pe același plan emoțional cu binele, măreția și frumosul. Chiar dacă ascunde mizeria, el trebuie cunoscut. E vindecător, e limpezitor al moravurilor lumii întunecate în care am trăit.
Bănuiesc că multă lume a citit în anii ’80 romanul lui Marin Preda „Cel mai iubit dintre pămînteni”. E o carte scrisă în vremea comunismului terorizant, e un document uman și istoric de prim ordin. Personajele n-au moralitate. De unde s-o aibă? Din ce să izvorască? Din noianul de minciuni? Minciuna devenise un reflex, ne situa într-o lume dincolo de oglinda ființei noastre, într-o infra-realitate. Autorul pleda, ab inițio, pentru adevărul care ne va mîntui, pentru iubirea aproapelui, căci fără dragoste nimic nu e. La sufletele de gheață ale torționarilor și ale colaboratorilor Securității așa ceva nu era posibil. Nu e de mirare că torționarii și slugile lor fățarnice s-au repezit cu capul înainte în politică pentru a ocupa funcții, a acapara putere și bunăstare. Asta mă dezgustă cel mai mult la Mona Muscă. O credeam o mare doamnă, o lady, cum zic englezii, iar ea nu era decît o nenorocită de codoașcă de mahala. Cultivată, e drept, dar codoașcă. O, Doamne, cît de departe era de marile femei ale neamului: prințesa Ileana de România, Ecaterina Teodoroiu, aprigele poete Ileana Mălăncioiu și Ana Blandiana, Doina Cornea și multe altele!
Prin anii ’90 am avut un puternic imbold să părăsesc această țară, deznădăjduit și dezgustat să mai trăiesc într-o lume mincinoasă, alături de oameni care continuau să înșele lumea cu bună știință, să prostească cu program o populație naivă, manevrată pe degete de foști și actuali agenți secreți, ca să joace un nefericit rol de fertilizant electoral. Sărăcia și vîrsta m-au fixat pentru eternitate în acest oraș și în această țară, în care mai sper ca adevărul să iasă la lumină, să ne împlinească, iar lumea să se curețe de minciuna și mizeria sufletească în care s-a bălăcit (cu sau fără voia ei) aproape cinci decenii. Continuu să cred în textele evanghelice, în operele creștine ale lui Dostoievski și Camus, să accept că sacrificiul meu e un nimic față de cel christic. „Nu există altă împlinire decît cea a iubirii semenilor, a renunțării la sine, să mergi pînă la capăt. Să dispari, să te pierzi, să te nimicești în împlinirea și în pasiunea adevărului”, scria acest mare artist, cinstit, curat și inteligent, care a fost Albert Camus. Ca o ființă rostitoare, fac și eu tot ce-mi stă în putință, militînd pentru adevărurile și frumusețea care vor salva omenirea.
Societatea românească se maturizează greu și pe propria piele, chit că a pierdut timp prețios. Manipulatorii de opinie au inculpat pervers oameni ca Alexandru Paleologu și Augustin Doinaș (victime în pușcăriile comuniste), și au spălat sistematic pe Vadim Tudor, care cere acum pe toți turnătorii în partidul lui, în timp ce Daniela Buruiană aplaudă racolarea copiilor de către Serviciile secrete pentru a mutila sufletele și conștiințele altor generații ce trebuie să crească într-o altă moralitate. Lumea s-a schimbat, așadar, însă mai bună nu e. „Marii ticăloși a căror colaborare entuziastă, benevolă, cu efecte tragice pentru alții nu pot fi dovediți, că nu degeaba au ars saci cu dosare la Berevoiești. Aceștia au tupeul de necrezut să se declare curați. Așa se face că reapar în triumf poeții de curte care l-au lins decenii întregi pe Ceaușescu, care au pervertit sufletul a sute de mii de tineri în cenaclurile lor de partid și de stat”, scria Mircea Cărtărescu, un poet blînd și greu de enervat. „Așa se face – zice poetul – că am redevenit prizonierii trecutului nostru coșmăresc”.
Mă cutremură prăbușirea valorilor morale ale neamului nostru și triumful grobian al șmecheriei. Morala a fost înlocuită cu descurcăreala – iată noua lege a zilelor noastre. în politică rar mai găsești un om cu rectitudine morală. Ar trebui căutat cu lumînarea ziua în amiaza mare, cum făcea anticul Diogene. Tare mă tem că nu-l vom găsi. Pentru că trăim agonia ideologiei marxist-leniniste, eșuată în șmecherie și descurcăreală, în tandem cu samavolnicia și minciuna.nul lui Marin Preda „Cel mai iubit dintre pămînteni”. E o carte scrisă în vremea comunismului terorizant, e un document uman ș

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.