Lumea românească

Oaia, porcul și găina

Vasile PRUTEANU

încă din clasele primare știm că oaia ne dă nouă lapte, brînză, carne, lînă. Ouă, nu. Ouă ne dă găina, dacă o lăsăm să ne dea și n-o punem pe foc de vie din motiv de gripă aviară. Pentru că ne dădea destule copane și alte fripturi cu usturoi, biata găină românească și-a văzut existența amenințată de pulpele și piepții importați pe bază de comision mai greu și mai umflat decît tîrtița ei tradițională. Motiv pentru care sute de mii de surate i-au fost prăjite și azvîrlite la gunoi. Vai de viața ei de găină proastă! Nici porcii n-au traiul asigurat. De prin combinate au fost extirpați, iar în ogrăzile oamenilor așteaptă cuminți și resemnați Ignatul, neștiind dacă din carnea lor vor mai ieși cîrnați și alte bunătățuri, sau va fi aruncată la gunoi, tot din motiv de import și comision. Că porcii cu nume de Ghiță, oploșiți prin instituțiile statului sînt cei ce au ajuns să ateste simbolistica rîmătorului: tendințe obscure de îngrășare, ignoranță, lăcomie, desfrîu, egoism. Aceștia pretind ca porcul să fie curat ca lacrima, lăsîndu-le lor plăcerea de a se năclăi în noroi și în gunoi. Moral, bineînțeles. Căci „cine se amestecă în tărîțe îl mănîncă porcii”, zice un proverb românesc, deși porcii nu sînt nici pe departe animale violente, precum lupul sau rîsul. El, porcul, e conștient de datoria pe care o are de a hrăni întreaga familie de Crăciun, rudele hămesite de la oraș și a se oferi sub formă de caltaboși și cîrnați drept șpagă la doctor, primar, notar, avocat sau judecător. După caz și daraveri. Dacă se va ține seama de toate restricțiile impuse de norme sanitare venite din afară, de la exportatorii europeni, vom găsi la piață delicatesele din carnea rîmătorului „cînd va zbura porcul”, deși el nu și-a dorit niciodată să zboare. Vom înghiți în sec și ne vom mulțumi cu celebra „Invocație către marele vier sacrificat”, scrisă de Ion Pillat: „Măreață creatură din neamul dobitoacelor, Ignatul este pentru tine o sărbătoare filosoficească a mîntuirii de apoi, însîngerată de mult prea înțeleapta-ți gușă, ce s-a lăsat tăiată pentru mai dreapta cinstire a rîvnitei seminții porcine, cu care s-au ostenit a se hrăni noroadele tuturor vremurilor, de la vlădică la opincă, de la ocnaș la împărat”. Ținînd seama de acest elogiu, nu cred că în cocină va trebui instalat internet, ca să cunoască și „măreața creatură” toate condițiile de existență impuse și faptul că nu va mai fi înjunghiată, ci eutanasiată, colo, civilizat.
Cu găina și porcul am avut ce-am avut, dar cu blînda Mioriță ce-om avea de împărțit? Nu ne mai place brînza ei? O vrem mucegăită în peșteri și puțind de-ți mută nasul? Treaba ălora care o fac așa. Are și românul obiceiurile și tradițiile lui de făcut brînza. N-am auzit pînă azi că ar fi provocat cuiva vreun necaz. Ea a fost bună în orice burduf, în afară de cel de cîine. O brînză de Sibiu, un cașcaval de Rucăr sau de Dorna sînt o bucurie pentru pîntece. La ce i-or fi trebuind păstorului român atîtea atestări ca s-o vîndă în propria lui țară? Impunînd restricții drastice la facerea brînzei și la comercializarea ei, exterminăm oaia autohtonă și așteptăm să primim de la alții ceea ce avem și noi în ograda noastră. Pînă mai acum cîțiva ani produceam singuri toate produsele de care aveam nevoie, însă le exportam. De trăit, trăiam din produse importate de care n-aveam nevoie. De-acum vom trăi și din importul produselor de care avem nevoie, obidindu-le pe ale noastre, care-s tot atît de bune, dacă nu și mai și. Dacă ne lăsăm la mîna comisionului internațional, în curînd „Miorița laie-bucălaie” va deveni doar o amintire literară. Pentru că ticăloși de orice neam și limbă fac o singură internațională, impunînd legi numai și numai în interesul strîmt al unora. Să fii conducător și responsabil într-un minister implică riscuri. Să rămîi om, înseamnă să ți le asumi în favoarea nației tale. O astfel de atitudine nu conduce la diminuarea sentimentului patriotic, ci la sporirea răspunderii față de acesta. Nu duc la nimic altceva conjuncturile ce-ți livrează beneficii mai mari sau mai mici decît la un soi de negustorie perdantă pentru propria-ți țară. Să fim, oare, atît de orbiți de strălucirea banului nemuncit încît să ne distrugem orice tradiție productivă, să aruncăm la gunoi pînă și mîncarea zilnică? Nu ar trebui să ne lăsăm amăgiți că beneficiul unor grupuri de interese este și beneficiul țării, abandonîndu-ne unor șmecherii agresive. Pentru că la un moment dat ne putem trezi că nu avem ce pune pe masă și ne vom ospăta doar cu multitudinea de E-uri, conținute în marea majoritate a produselor alimentare importante.
Cam asta-i situația Mioriță-laie, dacă vom mai avea cumva cărei oițe să ne adresăm cu versurile nemuritoarei noastre balade.

este simbolistica rîmătorului: tendințe obscure de îngrășare

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!