Lumea românească

Țara dramelor sortite uitării

Romulus Dan BUSNEA

Cînd se vorbește astăzi despre accentuarea procesului dezumanizării, despre dispariția oricărei forme de umanism și chair pierderea credinței, faptul se întîmplă și datorită unor situații concrete, manifestate în viața noastră imediată, tot mai lipsită de garanția reperelor morale. Comunicarea afectivă dispare treptat din preocupările noastre cotidiene, iar noi, din ce în ce mai expuși deprimării induse de jungla urbană, acceptăm noile stereotipii ale vieții transformate în flux continuu de informații și solicitare psihică întinsă la maximum. Poluarea spirituală învăluie o societate care produce și consumă în cantități industriale violență fizică și verbală, vulgaritate și pornografie. Batjocorirea demnității umane produce efecte de depersonalizare, iar prezentarea deformată a stării de spirit a societății, duce la distrugerea conștiinței și personalității umane. Convingerea multora dintre noi românii, este că adevărata problemă, ține de măsura în care credința noastră și viața noastră se suprapun, de măsura în care sîntem creștini și acasă și la serviciu și nu doar la biserică duminica sau de marile sărbători. Și în special, de măsura în care respectăm prima și a doua poruncă, respectiv de a-l iubi pe Dumnezeu și de a-i iubi pe semenii noștri. De puterea de a privi în jurul nostru la cei nevoiași și suferinzi și de a-i ajuta necondiționat, de a-i educa și pe cei mai tineri ca noi în acest spirit, depinde în mare măsură modelarea lumii în care trăim deopotrivă, unii mai buni, alții mai răi. Am observat cu uimire cu cîtă indiferență tratează semeni de-ai noștri semnalele transmise cu privire la multitudinea cazurilor sociale grave, la dramele care se petrec zilnic în jurul nostru. Copii orfani, bolnavi și gravi bolnavi, ori aflați la limita subzistenței, bătrîni neputincioși, familii destrămate ori în care predomină violența fizică, tineri lezați și abandonați în voia sorții, sînt imagini care întregesc tabloul sumbru al unei Românii pline de drame care plutesc în mlaștina nepăsării. Ne mobilizăm cu adevărat și sărim în ajutorul celor suferinzi și uitați de lume doar atunci cînd sîntem trași de mînecă, sau cînd sîntem înduioșați de cele prezentate la televizor, la teledonurile naționale sau la emisiunile deja consacrate gen „Surprize, surprize..” și altele. Eu unul, cunosc cîteva exemple pe care, dealtfel le-am prezentat și în ziarul nostru și care, în afara interesului deosebit suscitat de senzaționalul cazului, nu au mișcat pe nimeni care să sară în ajutor. Nu mai departe, cazul copilului de 5 ani din Tîrgu Ocna, plin de cicatricele unor grave arsuri, orfan de părinți și îngrijit împreună cu fratele său de o străbunică și ea bătînă și bolnavă. Deși luat și în evidența unor asociații, nu a primit nici acum după trei ani ajutorul necesar pentru o operație, care nici măcar nu este așa costisitoare. O operație plastică care ar putea să-i redea degetele de care are nevoie ca să poată mînca și scrie atunci cînd va merge la școală. încotro ne uităm cînd aceste umile ființe încearcă să ne privească cu ochii plini de durere, sperînd că nu vor fi lăsați de izbeliște? Pentru ce trăim de fapt? Care sînt supremele noastre satisfacții, care sînt mulțumirile noastre interioare, sau ele nu mai există? Iată întrebări ale căror răspunsuri trebuie trecute mai întîi prin filtrul conștiinței noastre morale. Dacă ea, mai există încă. Helvetica-R
Țara dramelor sortite uitării

Romulus Dan BUSNEA

Cînd se vorbește astăzi despre accentuarea procesului

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!