~2 min lectură 12 comentarii

Luni reîncep lucrările la strada Milcov. Ilie Bîrzu: „Sper să fie gata până la sfârșitul lui mai”

Gabi MIHAI

MilcovLuni, Primăria Bacău va preda amplasamentul pentru ca lucrările la strada Milcov să fie reluate. Contractul a fost semnat pe 4 februarie 2016 și are ca executant societatea comercială Phoenix Transbac SRL, controlată de afaceristul Costică Rusu, cu o valoare a contractului de 5.981.042,76 plus tva.

Durata lucrărilor este de 2 luni de la data ordinului de începere, însă viceprimarul Ilie Bîrzu a declarat că termenul final depinde de vreme. „Mă bucur mult că vom da drumul la lucrări. Modernizarea acestei străzi a pricinuit mult disconfort cetățenilor și vrem să o vedem finalizată. Termenul este de 60 de zile, însă zilele care nu vor permite lucrul efectiv, vor duce la prelungirea acestuia. Sper să fie gata până la sfârșitul lui mai, a declarat viceprimarul Ilie Bîrzu. 

Primul contract pentru modernizarea străzilor Milcov și Caragiale a fost semnat pe 30 decembrie 2013, valoarea fiind de 15,5 milioane de lei. Lucrările constau în amenajarea a 3,5 kilometri de carosabil, montarea de pavele pe trotuare pe o suprafață de 43.000 metri pătrați, amenajarea a 300 locuri de parcare, înlocuirea rețelelor de apă și branșamente pe o lungime de doi kilometri. Constructor a fost desemnat firma IMAROM SA, dar în 2015 contractul a fost reziliat la cererea prestatorului, căruia i s-a deschis și dosar penal.

Dacă nici acest contract nu va fi dus la final până în iunie, întreaga investiție, de aproape 4 milioane de euro, ar urma să fie susținută de la bugetul local.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

12
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    Cineva
    4 martie 2016, 17:15
    0

    Sa vedem zise orbul….
    Eu,unul, personal nu mai cred nimic din ce zic astia

  2. G
    Georgica Butilica
    4 martie 2016, 17:40
    0

    Tarziu nepriceputilor …….. ne-ati distrus autoturismele , am inhalat nimai praf , am innotat in noroaie si santuri…..din 90 pana in prezent…..
    Ar trebui ca majoritatea cetatenilor sa-si dea seama ca autoritatile politice sunt nepricepute , incompetente , ignorante fata de sanatatea si curatenia orasului si a cetatenilor …..
    Nu mai avem nevoie de cercetati penali , papa-lapte cu doasare in cercetare , consilieri si primari + prefecti + sefi de consilii judetene care si-au aratat neputinta si interesul meschin de grup , care si-au perfectionat ani la rand masinatia de sustragere a banilor numai din cei publici si de la o parte din firmele private care mai sufla in acest oras …..
    Haideti sa ne gandim la viitor si sa alegem independenti sau din gruparile politice sau apolitice care promoveaza oameni tineri si care nu au mai avut de a face cu politica de tip meteahna stalinisto-comunisoi-securista ………..

  3. P
    Petrea+Nechifor
    4 martie 2016, 18:35
    0

    Ar fi bine sa termine aceasta lucrare nu doar sa-si traga spagi cei din Primarie, desemnand castigatoare la licitatii doar firme ,,atente” cu dumnealor. Mi-e sila de conducerea Primariei Bacau si de borfasii cu care s-au inhaitat pentru jefuirea bacauanilor platitori de taxe si impozite.

  4. G
    Gabriel
    5 martie 2016, 08:51
    0

    Mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult disconfort si frigidere pline la propriu si la figurat alesilor si familiilor lor…data viitoare sa se gandeasca sleata in a se baga unde nu e locu L

  5. o
    optimistul
    5 martie 2016, 17:00
    0

    Costica Rusu, denuntator notoriu , va primi cat de curand, ceea ce merita !

  6. g
    gica
    6 martie 2016, 12:58
    0

    ” sper sa fie gata” !!! Dar e pe sperante aici? Nu e un contract cu clauze clare si termene limita? Cum ar fi normal?
    Ma mir ca nu a zis: „daca da D-zeu!”
    Astia ne conduc si noi stam ca oile…..

  7. A
    AnyAni
    7 martie 2016, 08:08
    0

    Să ne rugăm pt. Rusu să nu îl aresteze până termină strada ,apoi Dnzeu cu mila !!!!

  8. D
    Domiciliat pe Milcov
    8 martie 2016, 06:29
    0

    Luni nici o miscare de om si nici un utilaj adus. Sa vedem astazi poate incep pe 8 martie!

  9. d
    daniel
    8 martie 2016, 08:23
    0

    Am vazut utilajele puse la kaufland…ieri oamenii puneau biletele la autoturisme ..

  10. N
    NeAmSaturat
    8 martie 2016, 12:47
    0

    Se vede ca se vrea a se face treaba de data asta. Apreciez ca au luat-o de la 0 sper si vor repara tot. Utilajele lucreaza si asta e foarte bine. O sa se faca acum in 2 luni ce nu s-a facut in 2 ani. Asa e la Bacau…din pacate. Abia astept sa vad ce iese…ca ne-am saturat de praf si gropi !

  11. m
    marius
    9 martie 2016, 21:31
    0

    de unde se incepe din spre podul narcisa sau din spre autogara….ca eu nu am vazut nimic…nici un muncitor

  12. C
    Costică Rusu face trotuarul, pe Milcov - Blogul lui Florin Popescu
    10 martie 2016, 16:16
    0

    […] că, fraților, au reînceput de luni, cum a zis ziarul, lucrările de pe strada Milcov, zilele astea am fotografiat vesele utilaje în du-te vino pe mica […]

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.