Știrile Zilei
08:25 [Top Story] — Deputatul Mircea Fechet: Promisiunile primarului Viziteu de a reduce taxele sunt dictate de „frica electorală”, după ce a „torpilat” bugetele băcăuanilor • 08:05 [Actualitate] — Fără impozite duble și taxe înzecite pentru balcoanele închise. Ministerul Dezvoltării clarifică regulile pentru proprietarii de apartamente • 07:19 [Top Story] — Organizatorul Romanian Top Hits, respins la „Magia Sărbătorilor de iarnă”. Primăria Bacău reia achiziția evenimentului de 300.000 de lei, în criză de timp • 07:19 [Anunțuri] — Anunț de mediu • 07:03 [Educatie-Cultura] — 19 unități de învățământ din județul Bacău vor primi finanțare pentru reducerea abandonului școlar. Care sunt acestea și ce sprijin vor primi elevii • 08:25 [Top Story] — Deputatul Mircea Fechet: Promisiunile primarului Viziteu de a reduce taxele sunt dictate de „frica electorală”, după ce a „torpilat” bugetele băcăuanilor • 08:05 [Actualitate] — Fără impozite duble și taxe înzecite pentru balcoanele închise. Ministerul Dezvoltării clarifică regulile pentru proprietarii de apartamente • 07:19 [Top Story] — Organizatorul Romanian Top Hits, respins la „Magia Sărbătorilor de iarnă”. Primăria Bacău reia achiziția evenimentului de 300.000 de lei, în criză de timp • 07:19 [Anunțuri] — Anunț de mediu • 07:03 [Educatie-Cultura] — 19 unități de învățământ din județul Bacău vor primi finanțare pentru reducerea abandonului școlar. Care sunt acestea și ce sprijin vor primi elevii

Lupi tineri

Administrator

Claudiu BOANGIU

Quinton Quayle, ambasadorul Marii Britanii la București, a luat masa, acum două zile, cu zece tineri liceeni din Bacău care au rezultate excepționale la învățătură. O astfel de întîmplare nu a mai avut loc, vreodată, în ternul nostru tîrg. Diplomatul nu și-a anunțat vizita, nu a vrut să audă de autorități și nu a ținut la protocol. A venit să stea la palavre cu juniorii, interesat să afle cum gîndesc ei despre cele ce se petrec în România și ce așteaptă de la integrarea europeană, de la viitor. Și a făcut-o firesc, nu cu ajutorul unor chestionare, ci la un prînz, servit într-un restaurant. Dezinhibați, tinerii au atacat tot felul de subiecte, de care oricare politician s-ar fi ferit ca ăla de tămîie. Au surprins, dînd dovadă că sînt la zi cu tot ceea ce mișcă pe scena micii noastre țărișoare. Corupție, bunăstarea inexplicabilă a politicienilor, telefonul dat de Tăriceanu lui Botoș și multe altele. Lipsiți de slugărnicia specifică multora dintre mai marii noștri, lupii tineri au trecut la atac. S-au amuzat, atunci cînd l-au pus pe britanic să-și definească țara în cinci cuvinte și i-au explicat, drept bonus, cum îi văd ei pe politicienii noștri și, prin comparație, pe cei străini: românii – corupți și egoiști, iar străinii – dedicați maselor. Puțin cam visători tinerii, dar curajoși în a spune ceea ce gîndesc.

Zilele trecute mă aflam în vizită la niște prieteni. Ne-am strîns în jurul mesei și ne-am apucat de vorbit, vrute și nevrute. Multe amintiri. La un moment dat, puștiul de vreo nouă anișori al gazdelor a ciulit urechile, atunci cînd ne-a auzit pomenind repetat despre „vremea lui Ceaușescu”. Ne-a întrebat despre cine și despre ce anume vorbim. Am tăcut, iar tatăl l-a chestionat, la rîndu-i, despre cine și despre ce crede el că ar fi vorba. Băietanul a dat din umeri, a îngînat un răspuns fără noimă și și-a văzut mai departe de jocul de pe computer. Nu uitase cine a fost Ceaușescu. Pur și simplu, nu știa despre ce vorbim!

Nu am de gînd să înfierez, cu „mînie proletară” (sic!), comunismul. Cei care am prins, mai mult sau mai puțin din acea perioadă, avem fiecare opiniile noastre, pe care le respect. Pot însă să spun un lucru. înainte de 1990 știam că statul îmi asigură cele necesare pentru a păși în viață, în cîmpul muncii: casă și serviciu, uneori chiar și butelie. Asta, cred eu, i-a înmuiat pe mulți. Dovadă stau cei care nu s-au adaptat și au sfîrșit șomeri sau săraci lipiți pămîntului, în ultimii 15 ani. Pînă în decembrie ’89 nu trebuia să te gîndești la problemele sociale sau politice. Bine sau rău, o făcea partidul pentru tine. Tu trebuia să te supui și să produci. Cît despre ajunșii de astăzi, sînt cei care au știut să dea din coate și în vremurile apuse.
Tinerii care au onorat invitația ambasadorului Quinton Quayle nu au prins acele vremuri și habar nu au ce înseamnă să primești ceva de-a gata. Curînd vor intra în luptă, folosind ascuțimea inteligenței și diversitatea cunoștințelor pe care acum și le însușesc – ajutați puțin și de șansă – pentru a propăși. Trebuie să fie căliți, pentru a face față concurenței, care se va isca chiar și între prieteni. Ei, sper, sînt cei care pot schimba ceva în bine, în viitor. Nu sînt pervertiți și le doresc să rămînă astfel. Lupi tineri. Nu lei de mucava alungați din cușcă, în jungla vieții. Cei care au scăpat boii pe ghiață, cu drogurile și alte multe tentații, se vor pierde pe drum. La fel ca și cei cocoloșiți și ridicați artificial, forțat, de rubedenii potentate. Helvetica-R ineri

Claudiu BOANGIU

Quinton Quayle, ambasadorul Marii Britanii la București, a luat masa, acum două z

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.